Heat

Nu știu cum este cu ,,personalele” la tine, dar mie tare îmi plac poeziile astea. Am apreciat mereu puterea senzorialului în versurile tale, lejeritatea cu care te detașezi parcă – deși știu că e o implicare – și descrii stări. Nici nu am senzația că ai miza pe ceva, cu toate astea imprimi sentimentul de huruit ,,în gol” până și în culoare. Un poem ca un drum nesfârșit, ,,arșiță” și atât, cum spui tu, un atât pe care nici flashul ingenios cu imaginea fragilă a blondei nu îl salvează, ci doar îl adâncește. O notare a detaliului surprinzătoare. Despre singurătatea generatoare, nu cred că e cazul să mai vorbesc. O reținere am vis-a-vis de strofa a doua, un pic prea tehnicizată și aglomerată după părerea mea. Dar tu știi cum e mai bine.

Ai dreptate, Narcisa. Încerc, într-un fel o detașare, dar nu totală. Mai tehnicizate, mai axate pe atmosferă, mai mult sau mai puțin experimentale, sunt totuși încercări din care poate, se va alege cândva și puțină poezie. Mulțumesc pentru aplecarea asupra textelor și analiza minuțioasă. Te mai aștept!

imi place chestia asta. cu toate ca toate imaginile alea vor sa fie agitate and stuff, mie imi da o senzatie de calmitate, de observator linistit al intregului peisaj.cred nu este important cum este scrisa treaba sau metafora sau viziunea poetica.important este autenticitatea feelingului pe care ti-l de citirea.