Suflete pierdute

1 min lectură·4 octombrie 2001

Mediu

nu suntem decat niste suflete pierdute,

toti cautand doar niste suflete pereche, pierdute si ele.

cand nimeni nu ma vede,

plang ca un copil,

cu lacrimi amare de crocodil,

dar nu e nimeni sa ma vada

si-atunci imi dau seama ca de fapt,

nici nu mai e nimeni,

dar continui sa caut in toata galaxia

ca si cum, ai murit deja, nemultumita,

iar sufletul tau rataceste si el

in cautarea sufletului meu.

013.286

Despre aceasta lucrare

Autor: Florin DeRoxas
Tip: Poezie
Cuvinte: 72
Citire: 1 min
Versuri: 12
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Florin DeRoxas. “Suflete pierdute.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-deroxas/poezie/7261/suflete-pierdute

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

LS Luminita Suse✓14 oct. 2001

Mai cauta, dar o forma mai buna de poezie. Ceva similar Fiului Vantului care deocamdata e cea mai buna poezie a ta din cate am citit.
Cat despre cautari in general uite o veche zicala:
When the pupil is ready, the teacher will come!
Mi-a placut in aceasta poezie ca incerci sa dai o dimensiune galactica utopiei sufletelor pereche.
Dar crocodilul acela cu lacrimi amare e ca nuca in perete, zau!