In pantecul pamantului

metroul zboara prin pantecul pamantului,

il loveste la fiecare colt,

si isi continua drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum pamantul nici nu a simtit fiinta aceea lunga si vie in interiorul sau, ca un vierme satul,cu o mie sau poate mai multe furnici numite oameni, care umbla intr-una peste pantecul acela suprasaturat de reziduurile acelorasi furnici.

in pantecul pamantului ne-am ascuns mortii,

i-am cules de pe campurile luptelor milenare si i-am inapoiat pamantului, care e binevoitor, mult prea binevoitor, si poate ca pantecul acela e pantecul lui dumnezeu, si poate ca dumnezeu ne e soarele ziua si luna noaptea.

daca nu ar fi sa imi public opera pe acest sit, ar trebui s-a ascund de copiii de piatra ai viitorului.