Poezie
O, mama...
2 min lectură·
Mediu
“O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu mă chemi.”
Mihai Eminescu
o, mama, dulce mama,
atat te-ai chinuit
si uite din munca ta
ce a iesit:
un pierzator de viata,
un suflet fara rost,
asa cum si tu mama
la vremea ta ai fost.
un suflet care cade
zi de zi in declin,
un fiu care fumeaza
si se-mbata cu vin.
vei plange atunci mama,
desi eu nu as vrea,
dar am avut in gene
ceva din dumneata,
si am avut din tata
tot ce a fost mai rau,
ca nu am ascultat
nicicand de sfatul tau.
sa nu ma mai plangi, mama,
nu-i toata vina ta,
asa mi-a fost soarta,
haina si rea,
asa mi-a lasat mie
Bunul Dumnezeu,
sa nu stii singura suferinta,
sa o cunosc si eu.
sa nu ma plangi, mama,
ca plang eu destul,
si seci imi sunt ochii
de lacrimi acum,
caci am uitat de toti
si am uitat de toate,
si ma indrept orbeste
catre moarte.
ma vor plange salcamii,
ma vei plange si tu,
si doar ti-am spus
sa nu ma mai plangi, nu.
o, mama, dulce mama,
nici unul din noi
n-a stiut sa traiasca
o viata in doi,
si iata ca pretul
e cu atat mai mare
cu cat mai tanara
este a mea floare.
va sti atunci, poate,
sa traiasca fratele meu
cum nu ai trait tu
si n-am trait nici eu.
002.197
0