Plecarea spre necunoscut

am salutat toti oamenii din port,

i-am sarutat ca si cum i-as fi cunoscut

si am urcat increzator in corabia viselor

purtata etern spre constelatii de lumina, spre infinitati de stele

si nemarginiri uriase cuprinse intr-o coaja de ou, de cine stie ce animal astronomic, mai mult decat universal aruncat.

norii incepusera sa planga cu lacrimi de poeti,

cu lacrimi de fecioara asteptand

spirala timpului sa ajunga sa se opreasca intr-o zi la portile sufletului ei

si sa intre fortat inauntru,

ca un hot care intra in casa straina si fura totul.

valurile se deschideau ca in vremea lui Moise, se vedeau scheletele balenelor rapitoare,

urmele pasilor de evrei eliberati si urmele

carelor lui Faraon.

incepea noua aventura,

intrarea in spatiul necunoscut dintre doua lumini paralele, care nu se intalneau niciodata desi s-au nascut din acelasi cuvant.