Poezie
Toamna eterna
1 min lectură·
Mediu
O mare uriasa
de frunze moarte
zboara luate de vant,
una din ele
mi-i semn de carte,
o alta cuvant.
Culoarea lor
e culoare de toamna,
privirea lor
o caut eu si nu-i,
e-o liniste deplina,
sa m-adoarma,
si pe perete
e-o lira atarnata in cui.
Copacii despuiati
se-apleaca in jos,
parc-ar culege frunzele cazute,
sau parca m-ar acoperi,
ca-s mort,
si parc-ar vrea sa ma sarute.
O stea din cer
coboara in hau,
sufletul meu
parca ar zbura,
ii este dor
de chipul tau,
si-i este dor
de mangaierea ta;
Dar tu nu esti,
ai disparut in fuga,
si m-ai lasat
pustiu in toamna,
inchis ca un cuvant sfant
intr-o ruga
atat de eterna,
ca mintea mea
nu poate ca sa doarma.
Toamna eterna,
eterna toamna.
001.365
0