florin caragiu

Mulțumesc de trecere și semn. Într-adevăr, copacii învață de la cei ce își împletesc viețile, depărtați prin spațiu și timp, dar nu prin mișcările sufletelor, limbajul rugăciunii. Căutându-se, îndrăgostiții se prind în \"jocul-taina iubirii\" lui Dumnezeu. De aici simțirea atinsă de frumusețea Lui devine apa în care își oglinesc-rememorează chipul, și îi poartă spre regăsire.

Nu știu de ce versurile tale mi-au adus aminte de Virgil Maxim, povestea ta \"in degradeu\" m-a cucerit, trezește un sentiment de dilatare și contractare succesivă a timpului cu o intensitate a trăirii aparte. În pofida unei anume nefinisări cu aparență de șaradă, povestirea are un lirism aparte. Iar ultimele două versuri sunt tulburător de frumoase, nu am cuvinte. Mai trec, Ștefane. Că bine zice Dana, reține-mi și mie un loc, chiar dacă e înghesuitală...

Andule tată, ce frumos le zici! O să mă strădui sincer să țin cont și de sfatul vostru, sunt convins că e bine intenționat.

1. în loc de \"inerii\", \"tinerii\"

2. \"nu fac discriminări între vârste ci distincții între moduri de a concepe ceea ce este atractiv\". Adică apreciez diversitatea. Mai puțin lipsa de tact, deși o înțeleg foarte bine, că am trecut și eu prin tot felul de probleme. Tocmai de aceea deși abordez versantul poeziei religioase, care face parte totuși din artă și își are specificul lui, fiind un teren dificil, citesc poezie de tot felul.

Bine ai zis, niște tineri de vârsta ta, și nu \"inerii de vârsta ta\", căci eu am avut mai mulți studenți de vârsta ta care apreciau în mod deosebit ceea ce poate un număr mai mare de alți tineri de vârsta ta nu apreciau, deci nu e vorba de un \"conflict\" între generații ci de gusturi.
Eu nu fac discriminări între vârste ci între moduri diferite de a concepe ceea ce este atractiv. Bineînțeles și între moduri de comportare față de celălalt, partea a doua. Cred că aceeași proporție se regăsește la toate vârstele. Ceea ce am vrut să spun este că experimentez modul meu propriu de exprimare a stării poetice, chiar dacă pentru o paletă de cititori pentru început poate mai selectivă, însă nu neglijabilă, cum sugerezi poate ca să îți justifici inechitabil demersul.
În al doilea rând, operele de valoare și cele comerciale nu coincid decât f. rar, e un lucru evident, nu ai de ce să te superi. Și care ar fi mă rog, problema, cu inserarea unor elemente suprarealiste? Mă bucur că nu faci confuzia de mai sus, am avut vaga impresie, poate că m-am înșelat.
Comparația cu Tarkovsky avea relevanța de a arunca o lumină asupra condiției artistului care nu scrie neapărat pentru publicul larg consumator, ci pentru a adânci, a exprima și a duce mai departe o experiență, a deschide un drum, și a fora după lumină chiar într-un loc socotit de unele spirite grăbite și comode poate înfundat. Acolo unde și cum îl poartă inspirația sa. Nereușitele sau reușitele au fiecare importanța lor pe acest drum. Dacă am considerat să public pe acest atelier acest poem, înseamnă simplu că nu e de caiețel pentru mine, așa că aici nici nu te contrazic, dar e părerea ta pe care nu o împărtășesc. Alles klar? A zice că sala e goală când alții au scris comuri înaintea ta, și unora chiar le-a plăcut, înseamnă a-i desconsidera, a-i trata ca și cum nu ar exista. Mai reflectează. Numai bine.

Mulțumesc pentru părere, Claudiu. Nu prea sunt de acord cu ce zici tu, mi se pare că faci confuzie între simbolic și abstract, e firesc să îți pară așa, fiindcă tu sapi într-o direcție cumva opusă. Apropo, fără a face vreo comparație de valoare, la filmul Călăuza de Tarkovsky erau în sală vreo cinci băieți vorbitori de slang care scuipau semințe și se ofticau, că mamă, cum au pierdut ei timpul și s-au plictisit de moarte. Deci criteriul tău mi se pare irelevant pentru valoarea unei opere de artă, singularitatea artistului fiind esențială, dincolo chiar de receptarea imediată, comercială. Așa că... chestia cu caiețelul și spectatorii e zău, o dădăceală puerilă.
La bună vedere!

carmen manuela: mulțumesc de com, în fapt crucea e un simbol universal al unirii contrariilor, transfigurat în creștinism ca arhe-icoană a unirii între Dumnezeu și creația sa.

Dan: se poate să ai dreptate, mai reflectez un pic.
Andreea: mulțumesc de citire și conexiunile remarcate atent. E interesant că crucea indică un destin unit cu libertatea, adică nu implacabilul antic, ci însăși iconomia divină care e cadru de afirmare a libertății. Mă bucur mult de trecere.

Cornelia: Fiecare face cum îi dictează conștiința. Deși părerile noastre diverg, eu te stimez ca om, și nu am făcut decât să-ți spun părerea mea sinceră pe tema asta. Cred că am și eu minimul \"drept\" la clarificarea unor lucruri care mi se pare că sunt prost înțelese, pe de o parte, și la a solicita (fără a impune) pe pagina mea măcar, un minim respect. Ai putut vedea că nu politizez în nici un fel ceea ce spun, ci am remarcat faptul că ceea ce se vede ține de specificul creștin.
Chestia cu verificatul și cu dovada mi se par chestii absolut copilărești, adică ce, îți iei jucăriile și pleci? Hai nu te supăra, să fim serioși, indiferent de divergențele inerente, poți să mai treci, că nu mușc! :)
Ne mai șlefuim și noi prin \"frecușurile\" astea.

carmen: ești o persoană deosebită, bucură-te de viață, nu mai te consuma atâta cu ispita asta, și folosește-ți energia pentru rugăciune, creație, comunicare. Think positively, cum zice americanul.

M-a izbit tonul de batjocură, stâlcirea numelui Domnului, care arată care e spiritul în care se desfășoară comentariul. Este ca o aruncare cu lături și aceasta nu te onorează. E foarte urât din partea ta.
Asta cu inchiziția este în sine o deviere fatală a politicii catolice, în care religia nu numai că s-a împletit cu statul dar a devenit o superputere politică. Ceea ce constituie o gravă deviere de la Tradiție. Cunoașterea spirituală invocată era în fapt o orbire, sensul cuvintelor poate fi deturnat politic. Oricum, în zilele noastre Papa și-a asumat greșeala și și-a cerut iertare, după câte știu.
În decursul istoriei, infiltrarea politicii agresive în viața Bisericii a avut urmări negative. Nu numnai păgâni, dar și numeroși sfinți chiar au suferit prigoane. Cei ce au folosit crucea ca instrument de tortură au folosit cealaltă față a crucii, s-au îmbrăcat pe ei înșiși în blestem ca și cu o haină, căci simbolul este bivalent. Biserica este comunitatea celor ce se curățesc și se sfințesc, a celor ce slujesc iubirii, însă așa cum Iuda a căzut chiar fiind Apostol, ca în orice comunitate formată din oameni sunt și unii care se comportă ca aceia care l-au răstignit pe Hristos și slujesc diavolului. Aceștia caută puterea și slava de la oameni și fac mult rău, dar răul este îngăduit de Dumnezeu ca să se cearnă și să se lămurească inimile. Grâul și neghina se cern la sfârșit. Însă Biserica este vie prin sfinți și prin cei ce se curățesc, care își asumă crucea în sensul jertfei și dăruirii de sine iubitoare și se împărtășesc fără osândă cu Trupul și Sângele Domnului. Căci așa cum spune Sf. Apostol Pavel, există și o împărtășire spre osândă, adică cea profanatoare sau în care omul nu se leapădă de răutatea sa.
Eu când spun cruce mă refer la jertfă și dăruire de sine conștientă, la unirea în duh a omului nu numai cu propriul suflet, că nu e de ajuns o monadă izolată, ci și cu Preasfânta Treime și prin aceasta cu toți oamenii creați întru comuniune după chipul lui Dumnezeu. Crucea a fost altarul de jertfă al Domnului pentru că s-a jertfit de bună voie luând asupră-și păcatele noastre ale tuturor, murind în chipul îmbrățișării a toată lumea. Învierea a transformat crucea din nebunie și sminteală în semnul puterii dătătoare de viață a lui Dumnezeu. Cei care denaturează sensul Crucii se lipsesc de puterea Învierii și pentru ei Crucea devine iaarăși nebunie și sminteală, sursă de suferință și blestem, ca un altar închis și batjocorit. Bineînțeles că în viața sa omul poate profana orice, dar profanarea se răsfrânge asupra lui însuși.

Am postat un text care încă nu a apărut, îl voi rescrie dacă e cazul. Ideea jertfei nu stă în jertfirea iubirii ci în dăruirea de sine din iubire, sufletul nu se distruge ci se află căci jertfa în sensul creștin e dăruire care descoperă și îmbogățește sufletul, tocmai pentru că atrage harul lui Dumnezeu care e Însuși Comuniune Treimică, și naște comuniunea, reciprocitatea. Sufletul se întunecă a moarte numai dacă se închide în sine în egoism monadic. De aceea, în înțelegerea creștină, cunoașterea propriului suflet nu se poate desăvârși decât prin cunoașterea și experierea iubirii lui Dumnezeu. Restabilirea legăturii vii cu Dumnezeu prin rugăciune și împărtășirea de Tainele Sale, cu Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, împărtășire care e centrul Bisericii, restabilirea relației verticale ajută la primirea și extinderea comuniunii Sfintei Treimi pe orizontală, prin iubirea față de toți oamenii și întreagă creația lui Dumnezeu. Aceasta este crucea ca semn al puterii lui Dumnezeu. Pentru cei care o folosesc ca instrument de tortură, și îi denaturează sensul de altar al jertfei lui Hristos din care ne izvorăște învierea, Crucea rămâne un altar închis, profanat, semn al nebuniei și smintelii, purtătoare de blestem pentru batjocoritor. Crucea e simbol ambivalent, și ca în orice comunitate, chiar și în cea apostolică, au existat trădători ai Crucii Învierii în favoarea Crucii blestemului. Încă o dată, te rog să nu mai stâlcești numele Domnului pe pagina mea, nu că nu ești liberă s-o faci, dar nu se cuvine, pare ca o aruncare cu lături, și nu te onorează.

carmen: ce să-ți mai spun că ești și așa destul de amărâtă. Doar atât, vizavi de ce a spus Cornelia mai sus: ]n sensul cre;tin, Crucea nu e instrument al dreptății ci al iubirii, iertării, milostivirii, împăcării. Chestia cu rezervarea locurilor la fierbinți cu un singur comentariu e ridicolă. Eu personal nu știu despre nici o acțiune de guerilă în ultimele săptămâni. Credeam că am închis capitolul unicei mele intervenții de mai demult.

mie mi se pare că \"între\" e chiar bine, fiindcă sugerează ieșirea din sine ca dar adus \"între\" cei doi, dar a cărui primire este \"refuzată\" prin întoarcerea spatelui. Într-o metafizică a darului, ieșirea din sine simbolizează moartea sau trecerea spre condiția reciprocității iubirii, trecere \"amânată\" sau \"eșuată\" în lipsa răspunsului de confirmare.

Am vrut ca de \"Înălțarea Sfintei Cruci\" să aduc și eu un cât de mic cuvânt de mulțumire pentru cât bine mi-a făcut mie Dumnezeu. Mulțumesc pentru brațele deschise și mă bucur că ai împărtășit cu mine bucuria acestei zile.

un poem care spune mult. Persoana, chip întors spre celălalt simte atenția sufletească a celuilalt ca pe un mod al renașterii, iar prin întoarcerea feței cuiva de la ea, resimte distanța creată ca pe un mormânt.

Mulțumesc, Uln, pentru trecere și semnul de prietenie.

Maria: mă bucur că poezia ți-a trezit aceste simțiri.
Uln: mulțumesc, ai dreptate, nu știu cum să îl schimb, mi se părea că așa colțuros cum e, exact în mijlocul strofei, creează un efect de prospețime și imprevizibil. Dacă îmi vine vreo idee mai bună, o să schimb negreșit.

îți mulțumesc de înrămarea delicată a desenului :)

uln: da, cum frumos spui, e un joc ca o uitare în voia cuvintelor, care și ele ne conduc o clipă și ne uită de la unul la altul până în luminișul iubirii.
maria: nu, nu pot să zic că nu mă bucură trecerea ta :) Mulțumesc pentru surprinderea unui rostului indefinirii, cea de a lăsa să se întâmple întâlnirea vie peste rațiunile fragmentate ale cunoașterii discursive...

mă bucur de remarcă și legături, sunt o cheie neprețuită în pătrunderea la miez.

Mulțumesc de trecere. La început am avut în gând să aștern o alcătuire ceva mai complexă, însă după ce am ajuns la \"ploi\" ceva sau cineva mi-a spus că e ultima tușă, am simțit că poemul se desprinde de mine și nu mai pot adăuga nimic în afară de titlu.