florin caragiu

„capacitatea de vedea si a trai amanuntul semnificativ facut ca intr-o definitie celebra deodata sensibil inimii – cum demonstreaza, de altfel, si Allan Brownjohn”.

Mihai, n-are rost sa mai continuam, stiu foarte bine sursele lui Ivanescu. Prin tot ceea ce spui se vede ca nu aprofundezi nimic si iei totul de-a gata, ca pe un cliseu. Ai nimerit-o ca nuca in perete cu ultimul paragraf, ceea ce spui tu acolo tine deja de domeniul ridicolului si rizibilului. Citez din Ivanescu: \"Capacitatea de a trai si a descrie natura impune iluminarea unor contururi memorabile ale unor peisaje care sunt in primul rand launtrice, tinand de STAREA DE SUFLET, de spatiul launtric al lumii, cum ar spune Rilke\" (Ivanescu despre Allan Brownjohn) Cliseul cu influenta literaturii americane asupra lui Ivanescu e deja fumat si depasit si trebuie revizuit. Nu-i o influenta de fond, dupa cum declara insusi autorul, influentat mai degraba de o directie a liricii anglo-saxone, mai apropiata de sensibilitatea si asteptarile unui continental. De altfel, toata literatura americana tine de prozo-popee, de expansiunea pe orizontala a eului, pe cand tot ce traieste Ivanescu este o expansiune cu punctul de plecare intr-un univers claustrat, o creatie a singuratatii, ceea ce-i in spiritul unei bune traditii a literaturii europene, prin excelenta. Cliseele si patetismele pe care le aud de la tine nu fac 2 bani in directia sustinerii unei opinii profesionisme. Subiectu-i incheiat intre noi doi. Salutare!

Mihai, te rog sa ma intelegi bine. Am inteles parerea ta. Sigur ca textul nu e infailibil. Nu vorbesc de dragul contrazicerii, nici nu sustin parerea mea din orgoliu, dar chiar nu cred ca ai dreptate. Nici macar nu vreau sa te conving sa fii de parerea mea. Mi s-a parut insa ca ai cam intrat cu bocancii in text cu comentariul tau, cu afirmatii grosiere si un tupeu care mi-au displacut, de aceea am apasat si eu pe pedala. Te rog sa ma crezi ca nu am nimic cu tine personal, dar consider o lipsa de educatie in modul asta de a face comentarii. Am mai multe asteptari de la tine, dar sper sa fie o chestie de moment, care nu te caracterizeaza.
Eu cred ca am fost cat se poate de clar, si sunt absolut convins ca ai realizat si tu asta, dar nu vrei sa dai inapoi, poate dintr-un orgoliu ranit: e vorba de analiza unei imagini post-mortem din mentalul/imaginarul colectiv, care e legata de opera si biografia autorului, fiind inraurita de ele, fara insa a trata in articol propriu-zis despre opera sau biografia autorului. Am amintit despre folosirea majoritara/statistica a cuvantului „lumina”, deci un contraexemplu sau cateva contraexemple nu demonstreaza nimic. Ca sa nu mai spun ca exemplul dat de tine are, in contextul ivanescian, irizarile unei metafizici (implicite) sui-generis a chipului/feței, pe care o practica indiscutabil poetul nostru. Cum adica, in aceste conditii: „nimic inalt aici?” Ai o gresita conceptie despre folosirea temelor metafizice in poezie. In contemporaneitate, si chiar referindu-ne la modernisti, metafizica nu mai e tema identificata la nivelul unei idei, ci modul cum este trecuta o tema sau alta prin diferite variatii de stare. Starea de suflet devine esentiala, si chiar un spatiu nepopulat, prin atmosfera lui, poate deschide prin sugestie, prin atmosfera, catre o anumita metafizica. Spatiul la Ivanescu este puternic personalizat. La Ivanescu metafizice sunt intensul personalism, spiritualizarea imaginii femeii prin valorificarea prezentei, a aparitiei, a chipului evocat de regula de la distanta. (libidoul care se transfera si circula la distanta e un procedeu incontestabil de captare a sensului spiritual) Imaginea femeii e intangibila, impenetrabila in rest. Nu e nici Platonism, dar e un accent major pus pe prezentificare. In postmodernism accentual e pus pe substanta empirica, supusa subversiunilor si reductiilor de tot tipul, e ironic in sens coroziv si nu e ironic, paradoxal, in sens constructive, protector, galant, ca la Ivanescu. In freudism avem: omul redus la viscere, libidoul circulat prin procesele trupesti, implicand masive refulari de continut, o psihologie refulativa ce implica si latura reversa, de defulare agresiva – acestea nu sunt de regasit la Ivanescu. Critica a remarcat ca la Ivanescu nu actioneaza procedeele subminative ce distrug fictiunea si libidoul imanent ei. Pe cand la toti ceilalti postmodernisti subminarea coincide cu un soc brusc resimtit ca o golire (pretinsa trezire la realitate), la Ivanescu trezirea pare a se produce in sens invers. Sunt multe de discutat, lucruri extrem de subtile, fapt pentru care Ivanescu a fost considerat si cel mai complicat poet roman. Ceea ce-iu postmodern la Ivanescu este un fapt general, si anume ca imaginile apartin mai mult de sfera realitatii cotidiene, la care nu se aplica o selectie de tip modernist, adica mediata de anumite estetici si procedee uneori preponderent formaliste, cu iz ermetic, accentuat simbolist. Ar fi o mare eroare sa credem ca o data cu dezumflarea simbolismului procedeul literar in sine a fost abolit. El devine mai degraba subliminal, implicit. A se vedea la Ivanescu, in primele volume, scenele cu plimbari in noapte, in care nu se intampla nimic aparent. De aceea s-a si facut recurs, insuficient insa, daca ne oprim aici, la ideea de prozaic. Adevarul este ca Ivanecu stie sa prezinte un lucru static ca si cum ar fi format din elemente dinamice. Impermeabilul insusi nu mai e un obiect, ci o actiune descrisa plimband camera de jos in sus, de la dreapta la stanga. Se accende la un sens mult mai profund, si anume ca realitatea nu mai e valorificata numai pe anumite sectiuni privilegiate. Totul, ca intr-un roman politist, e o actiune care se pregateste in ascuns, o intriga. Teza fundamentala: un obiect egal o intriga. Trecerea unei teme sau a unui motiv prin tonuri, tonalitati si modulatii creeaza o motivatie muzicala creatiei si implicit metafizica. De ce-i muzica metafizica? Pentru ca e un univers al dorintei si al participarii, care-si creeaza realitatea si, mai mult, creeaza sentimentul de realitate a realitatii. Ce spunea Cioran? Am inchis patefonul si am cazut. Ivanescu nu e ca Cioran. Inchide patefonul si muzica ramane in memoria lui. Nu intru aici in subtilitati mai mult. Ceea ce remark este ca in opozitia fata de modernism, postmodernismul isi trage un vanataj din ideea ca a renuntat la metafizica. Ne intrebam de ce este perceputa ca avantaj aceasta renuntare? Posibil sa existe un motiv aici si eu il vad in valorificarea intensiva a trairii naturale si pe cale de consecinta a ideii de natural. Eroarea care se face este metafizica e considerate numai in acea varianta a ei, extrem de rigida, epurata de senzatii si de corp, care este spiritualismul descarnat, ratiunea arida, ideea rece, geometria abstracta, simbolul golit de existential. Aici pun eu punctul pe i si ca teolog, exista o metafizica compatibila cu sentimentul unei naturi si a unei reactii spontane, de aderenta spontana, naturala, la anumite valori superioare. Aici sunt iarasi multe de discutat, dar eu am deschis numai o cale pe care nu am timp s-o expun aici.

pun punct acestei discutii, se pare, fara rost. sa auzim de bine!

nu e vorba despre provincial in sens geografic in textul meu, ci despre \"provincialul in gandire\", cel care are tendinta \"să judece cultura cu simțul primar al receptivității empirice\". Si, dupa cum am amintit, Marin Mincu, reputatul critic, a considerat drept o meteahna aceasta tendinta...

o imagine sau figura a artistului din mentalul colectiv ajunge sa fie impregnata de o finete a trasaturilor fizice reprezentate care e o sinteza a spiritualitatii.
si tocmai ca eseul nu trebuie sa o ia, ca un studiu, cu definitii de la A la Z.

asta e, avem pareri radical diferite, nu e nici o nenorocire... mi-am spus, in fond, parerea, dupa cum ti-ai emis-o si tu pe a ta... micile impunsaturi sunt, pana la urma, figuri de stil, in lumea literelor... numai bine iti doresc!

\"axioma fundamentala a esteticii opune receptarea empirica receptarii de tip estetic\"

ce spun eu si ce intelegi tu... vorbind de sinteza unei imagini frumoase, care e si pb. centrala la Ivanescu, e de remarcat urmatorul fapt: frumusetea nu e aici datul natural, ci achizitia unei prezente, o sinteza a spiritualitatii, care isi afla un corespondent formal.
cat priveste pe lautrec, nu trebuie citite chipurile prezente in picturile lui in cheie naturalista. acolo avem de-a face cu un context, cu o estetica, cu un stil...
nu dau cursuri de gradinitza, deci ma opresc aici. poti sa ai ce parere vrei, nu ma mai intereseaza, pentru ca vad ca pierd timpul. evident, textul asta are in vedere si comurile tale la cel precedent... normal ca m-am referit din nou la o sintagma pe care ai inteles-o aiurea... credeai ca e un text in sine? ha, ha... hai ca esti amuzant... nu-i insa o nenorocire ca nu ne intelegem pe plan literar, te salut, fara resentiment!

P. S. pragamatism de bun simt zici? ;))
Teoria literaturii, clasa a IX-a: axioma fundamentala a esteticii opune receptarea empirica receptarii de timp estetic. no comment.

Expresia „sediment spiritual refractar” se cere inteleasa intr-un context de contrast, fiind vorba de un sediment spiritual care „respinge” lumina.

Cuvantul „naturalistic” e intr-adevar, un cuvant sufixat usor fortat prin calchiere dupa limba engleza, dar se foloseste, in intentia largirii sferei de inteles, de la naturalism la, mai larg, o naturalistica, avand o extensie culturala mai accentuata. Discutabila sau nu, se practica; se recurge la calchierea dupa limba engleza in vederea extensiei de sens sau a infuziei unui coeficient de generalitate, deoarece „naturalismul” era incarcat prea mult de conotatia istorica si stiintifica particulara.

1.Truismul e numai in capul tau. Exista deja o disciplina de studiu larg interconexat (hermeneutica, psihologie, fenomenologie, sociologie, pragmatica) ce are ca obiect geneza imaginilor post-mortem, impactul major al unui chip in imaginarul colectiv, dupa constante si variabile recunoscute si stabilite statistic. Imagologia existentelor absente nu-i deloc un truism si, dupa cum se vede, chiar un demers de investigatie la zi.
2.„Lumina” este cel mai folosit cuvant in scrierile lui Ivanescu, s-a demonstrat statistic. Tot statistic se remarca folosinta aproape univoca a acestui cuvant: trimite la mister, la ideal, la chipul unei femei ideale intr-un context ideal.
3.Majoritatea interogatiilor lui Ivanescu (si ma refer in special la poemele de maturitate) vizeaza lumina, adevarul si frumusetea in mod explicit. „Sa nu existe oare adevar in frumusete?” (Ce-ar fi fost daca as fi pus eu intrebarea asta in locul poetului). Si-ti mai pun o intrebare: ai avea curajul sa-l acuzi de cliseism pe Mircea Ivanescu, care a folosit de atatea ori cuvinte substantiale precum adevar, frumusete, lumina...?
4.Majoritatea criticilor recunosc ca ironia lui Ivanescu nu corodeaza si nu deconstruieste proiectiile imaginare. Idealul ramane intact.
5.In psihologie se disting procesele primare (orizontale) de cele secundare (verticale, constructive). Selectia implica un travaliu, o elaborare, o ordonare a datelor prime. Receptia primara, nu! Selectia e asociata cu constructia, cu decantarea calitativa, si, daca vrei, cu o spontaneitate secunda, proprie unui act de alegere, de creatie. In acest context se poate spune ca procesul primar e si el o selectie, dar „fara selectie”. Vorba aia: sa inghitim ce ni se da, cu burta plina sa fim, ca in rest...
6.Receptivitatea ta empirica (vezi la Mincu) e deja un deficit de perceptie. Nu ma intereseaza din punct de vedere literar substratul empiric al aventurilor cavaleresti, asa cum nu ma intereseaza ce a „facut” Wagner cu Mathilde Wesendonck. Ceea ce intereseaza strict este intentia literaturii cavaleresti, fenomenologia ei spirituala, o spiritualitate, deci, intentionala, temeiul conexiunilor intertextuale. De fapt, asta l-a interesat si pe Ivanescu, ceea ce el a valorificat intertextual.
7.Don Quijote e proxim fenomenului antementionat. El traieste si valorifica drept reala si substantiala o realitate imaginara si spirituala, asa cum „supusii iubirii”, dupa care s-a modelat un aspect al spiritului lui Ivanescu, au tinut sa valorifice in cel mai inalt grad viata imaginara in dragoste (dintre ei facea parte si Dante!).
8.N-ai spus un cuvant despre modelarea muzicala a poeziei lui Ivanescu, fapt esential.
9.Ce spui tu nu explica nimic, nu denota nici o cunoastere aprofundata, ci numai truisme ale receptivitatii empirice.
10.L-ai citit pe Ivanescu, nu zic de-a coada a cap, ci macar de-a cap a coada? Astept raspuns!

1. care sunt truismele pe care le afirma nonsalant articolul?
2. da-mi un exemplu de fraza cu stil greoi, poticnit
3. “Livrescul, imaginarul sunt, la Ivănescu, realități virtuale, dar nu mai puțin reale decât materia percepțiilor uzuale” tocmai pentru ca “suntem ceea ce nu suntem, ceea ce nu îndrăznim să fim, decât, poate, în vis, în fantezie, în credință, în inspirație, în dragoste” – e o afirmatie perfect coerenta!
4. Ca poetul a fost histrionic si ironic nu exclude acel “tainuit patetism” la care am facut referire, tocmai pentru ca Mircea Ivanescu nu a fost un poet… simplu! (de aceea am vorbit de o dubla aplicare a ironiei)

Aprecierea ta e sufocant de grosiera, dovada ca n-ai sesizat miza articolului. Ea nu are in vedere in principal ce a fost, ce a facut, cum a fost poetul in viata, ci un aspect fenomenologic extrem de delicat care tinde sa surprinda “imaginea” (aparuta dupa ce prejudecatile noastre, bune sau rele, au fost puse intre paranteze) lasata de un chip, de un destin post-mortem. In acest caz, lumina nu-i un epitet de tip pompieristic care lauda omul, ci o pura achizitie fenomenologica in spirit. Daca n-ai citit fenomenologie, te anunt ca este in voga si chiar la moda in Occident, si inca ceva: daca nu ai organ pentru filosofie si pentru estetica, eu zic sa te rezumi la jurnalism.
Articolul, scris imediat dupa moartea poetului, n-a avut in intentie (si asta ar fi trebuit sa fie clar inca din start) sa intreprinda o analiza critica propriu-zisa a scriiturii ivanesciene, ci si-a propus sa trimita cu precadere spre biografia, spre destinul unui poet, care in cazul acesta (nu se intampla in toate cazurile, desigur) e strans legat de mesajul poeziei sale. In cazul lui Ivanescu, exista o legatura mai stransa decat la alti poeti intre spiritualitatea sa ca om si poezia pe care a scris-o.

Victor: mersi pentru semn.
Mihai: e bun articolul, dar fie ai citit superficial, fie nu ai tu \"organ\"... ma lasi cu \"ideea principala\"?... citeste atent, e punctat un specific. fa tu un articol cu amanunte jurnalistice, daca vrei.

Mersi frumos!

minunată, mă bucur de apariție, o așteptam. Se poate găsi undeva sau comanda cumva cartea?
Felicitări, Mircea, și mulțumiri pentru prezentare, George.

Felicitări, George, și multă inspirație pe mai departe!

mulțumesc, Cristian (probabil Dely e numele de familie)...

mulțumesc pentru semnul de lectură.

acolo se cer niste mici corecturi, sigur, erorile sunt de la graba, nu de la stil...