florin caragiu

Nu am nici o problema, Doamne fereste, in a primi critici. Exista insa o minima exigenta a politetii pe care unii o incalca printr-o insolenta si agresivitate dusa pana la absurd, si de aceea reactionez si eu mai dur uneori. La tine nu e, desigur, cazul. Desi sa analizam un pic expresiile:

o chestiune de logică: "a fragmentării vederii de suflet în bucăți-rațiuni parțiale, rupte de întreg"

Atentie! Este vorba despre o fragmentare a unui intreg in bucati, numite si ratiuni partiale, rupte de intreg, deci nu e vorba despre sintagma "bucati partiale". Cum ar veni, observ si retin un aspect si in acelasi timp neglijez sensul lui contextual, il rup de trupul unei experiente sau vederi mai cuprinzatoare si eventual il absolutizez, il privesc desprins de alte aspecte, imprecuna cu care formeaza un tablou mai aproape de adevarul despre lume si om.

Apoi am vorbit de fragmentarea "vederii de suflet", prin vedere de suflet intelegand o vedere sau intelegere care confera intelesuri plecand de la intreg la parte, intr-un limbaj filosofic s-ar putea folosi termenul de vedere "holista".

Eu am preferat aici termenul de "des-zagazuire a vederii" pentru nuanta pe care o aduce in directia unei anumite reactii sau dinamici a vederii insesi, in contextul depasirii limitei.

Intimitatea desemneaza in textul meu profunzimea unei trairi/simtiri/priviri poetice asupra lumii. Nu e sinonima cu "intimismul", deci nu m-am referit la o tendinta artistica, ci la starea calitativa insasi.

Cat despre interpretarea ultimelor versuri, indiferent ca e vorba de "cavou" sau altceva, vad in context un o tendinta de claustrare in raport cu o ordine a lumii in care "lumina e imbracata pe dos", o claustrare, desigur, cu rost de regasire in singuratate a firescului in "purtarea luminii". daca gresesc, sa-mi fie iertat.

multumesc!

Vă mulțumesc pentru semn, uneori fac experienta sa intervin cât mai puțin in preyentari, in materie de critica literara, precum în acest text de întâmpinare, mai degrabă am oferit un traseu de survolare a cărții, cu o anume deschidere existentiala si accent pe o anumita diseminare a sensurilor. Nu consider deci că acesta ar fi vreun text critic important, ci doar o punere în temă.

erata: am cateva typo, trebuie "textele" in loc de "textile", "respectiv" in loc de "respective", si am uitat sa sterg intrebarea 6 care apare de doua ori, la 7 e raspunsul complet.

pentru alti vizitatori (pentru tine nu am dubii ca privesti acest schimb de cuvinte ca pe un simplu duel, si nu ai decat intentia hartuirii) raspund aici succint:

1. cum poate o poezie sa fie frusta, feminina si viguroasa, in acelasi timp
raspuns: cum se vede in textile Adrianei, impletind cele opuse

2. de ce ramificatiile poeziei se afla obligatoriu in pamintul si cerul existentei?
Raspuns: Pamant si cer sunt o metafora ce trimite la raportul sensibil-inteligibil, concretul fenomenalitatii corporale, respective la sensurile investite in miscarea corporalitatii.

3. cum naste intimitatea transparenta?
Raspuns: Intimitatea poate deveni, evident, transparenta odata cu sporirea expresivitatii.

4. ce este "Resimțirea dramatică a fragmentării vederii de suflet în bucăți-rațiuni parțiale, rupte de întreg" ?
Raspuns: Una din problemele omului de astazi este fragmentarea resimtita, prin lipsirea de o sesizare si o coordonare nemijlocita, spirituala, apofatica a ratiunilor partiale si a functiilor sale. Ba sentimentalismul nu mai e echilibrat de intelegere si intuitie, ba intelegerea devine rationalista si reductivista, sau vezi un lucru bine dar ii exagerezi importanta si neglijezi in acelasi timp altele Incat se poate spune ca o vedere de suflet, adica, echivalent, holista, nu mai e, in aceste conditii, cu putinta. Omul ajunge sa fie privit si echivalat cu o masina, in care partile se pot asambla si dezasambla si intregul sa fie ignorat pur si simplu, ca si cum omul nu ar avea suflet, sau o identitate mai presus de “suma partilor”.

5. cum se strecoara presimtirea?
Raspuns: pe negandite :))

6. cum se potențează iconic intensitatea unui timp poetic?
Raspuns: Printr-o investire in sacru, ceea ce e nevazut si nespus, dar atinge fiinta, cu sensibilitatea ei, sau altfel spus investirea in trasaturile apofatice ale chipului omului.

7. cum se potențează iconic intensitatea unui timp poetic?
Raspuns: Printr-o investire in sacru, ceea ce e nevazut si nespus, dar atinge fiinta, cu sensibilitatea ei, sau altfel spus investirea in trasaturile apofatice ale chipului omului. Atunci, sub presiunea unei intuitii a vesniciei, timpul apare a se condensa si verticaliza. Bachelard vorbeste despre "clipa poetica".

8. ce este aceea "potentare iconica"?
Raspuns: Ce-am spus mai inainte

9. cum provine dorinta de claustrare din neadecvare?
Rspuns: asta chiar e la mintea cocosului, sorry.

Mulțumesc pentru gândurile pe marginea textului. Am incercat sa sintetizez cateva idei, nu ma puteam lungi foarte mult. Ma bucur ca ti-a trezit interesul.

Mulțumesc pentru prezență, nu știu cât am reușit, însă am încercat să creez mici golfuri de întâmpinare în care textele să răsune, ele însele, cu frumusețea lor.

Mulțumesc pentru gândul poetic!

Mulțumesc mult, și îi mulțumesc la rândul meu lui Mircea pentru darul lui de suflet din această carte!

penultimul vers al strofei 2 are pentru mine un skepsis, inchide un arc de cerc cu primul vers al textului... am schimbat in sensul de care ziceai ultimele doua versuri... mersi mult!

am citit tot dar am senzatia ca primele doua strofe - care imi plac - spun deja totul.

eu am simtit sa ma opresc dupa primele 2 strofe.
apropo, mai in gluma mai in serios, ce inseamna "infinge"? ;))

am schimbat un pic, in sensul in care ziceai, cred ca e mai bine... mersi, Lavinia!

faine aceste fire de inalta tensiune deasupra orasului.

imi plac mult inceputul si finalul, pe la mijloc am sentimentul unei burti (locuri comune, chiar suna naspa apropo de scapatul ala), as pastra asa:

ei
și-n timp ce degetele mele
atingeau cerul acolo unde
om nu ajunsese
ai zâmbit așa întunecându-ți
ochii

și-n urmă-ne
câțiva oameni aproape tineri și-acum pot jura
că au văzut înălțându-se
pe cer
zmeul colorat
al morții

eu m-am gandit, ca sa redau mai bine sincopa, la sufocare ca prim-plan, alunecand intr-o actiune... mersi frumos, oricum, poate ca ai dreptate, mai vad.

am citit inca o data poezia in dimineatza asta si mi se pare acum ca merge exact asa, strofa a treia are un zvac al ei precis, nu trebuie sa schimbi nimic :)

eu as vedea asa, o varianta cu mici taieturi, spre exemplu evitand expresia \"trenul trece\" as sterge acel \"trece\" si mi se pare ca se leaga cu ce urmeaza, apoi as mai elimina comparatia cu pustiul, caci felinarul ruginit da oricum senzatia de pustiu (ar ramane deci: decât gândurile mele/ într-un felinar ruginit).

cu placerea lecturii,

Florin

Fain articol care pune sub reflector o carte mai puțin vizitată, Violeta detine nu numai un talent deosebit ci si o constiinta estetica bine formata... Felix pune sub semnul întrebării o mentalitate... Tentația distructivității de buldozer nu ajută la nimic, dimpotrivă, clicile ar deveni și mai aprige în luptă. Efectele unei atitudini distructive se vad în jur cu ochiul liber, pentru ca orice neavizat se crede bun la demolat. A construi e, oricum, mult mai dificil, important si salutar decat a distruge, moloz e peste tot in jur si oricum se duce de la sine, timpul face asta... Felix folosește, însă, ironia subtilă, rafinată, cu un zâmbet în colțul gurii, de nu mai știe omul că e criticat sau lăudat ;)) ca \"armă\" nu mai puțin de temut...

si eu zic ca e faina, primele doua strofe si ultimele doua versuri sunt excelente, parca totusi as fi vrut, ca parere personala, ca aceasta trecere spre caderea in cotidian sa sune mai putin sec, sa fie un pic altfel. as renunta cel putin la versul \"greșit început, tinere\"... cred ca ar face mai putin previzibil finalul...

un poem zvelt, stratificat, cromatic, incordat ca un arc, cu expresii remarcabile, intre care remarc: \"nu mai există pământ dulce, verde ca apa stătătoare./ parfumul paielor uscate trosnește în mine ca un concert de oase./
o, doamne, câte femei așează cerul peste cai\", sau \"caii greu suportă sânii plini cu larvă. lin mai/ lunecă doar lumina peste respirația lor...\"

cu plăcerea lecturii,

Florin