florin caragiu

va multumesc mult tuturor, in numele lui Valeriu, pe care îl felicit la rândul meu pentru acest volum care tocmai mi-a parvenit.

abia acum am observat comentariul tau, multumesc mult pentru observatii.

ok, vad ca te-am ofensat cu raspunsul la comul tau, imi cer scuze.

da, ai vazut in profunzime prin straturi nuanta intoarcerii, multumesc pentru comentariu. ma bucur ca ai pus un semn aici.

susțin și eu din toată inima inițiativa de a fi solidari cu Anca Parghel în suferința sa.

o observatie ar fi ca textul are cam multe comparatii.

ca după ce faci, asemeni unui tir, așa cum glandele, ca niște pumni strânși, ca un tatuaj, asemeni unei haine.

Sunt si parti cam izolate, de ex. faptul ca \"vin ciocurile\" nu prea se leaga, sau nu imi dau eu seama de altceva din text, pare un pasaj lipit acolo.

mi-au placut remanenta senzatiilor in care se dezvolta tensiunea intre iubire si frica, in special ultimele trei versuri mi se par reusite.

cu placerea lecturii, Florin

Luminita: am gasit cuvantul extradare, pentru ca el cuprinde si o tradare si o expulzare, mi se pare ca are aici exact gradul potrivit de ambiguitate pentru efectul poetic, pe de o parte, pe de alta din context reiese ca se reduce la a nu vedea sau intelege adevarul la care priveste.
Alina: mulțumesc mult, simt cuvintele tale ca pe cea mai vie încurajare, pentru ca exact asta mi-as dori de la poezie. ma bucur ca ai trecut pe aici.

Mihai: nu stiu ce ar spune, stiu ce spun eu citind comul tau: termina, frate, cu reductionismele astea, Sfintii parinti nu sunt vreun pat procustian la indemana unui moralizator ieftin, crede-ma e puerila interventia ta si creeaza o imagine falsa si respingatoare despre Sfintii Parinti, care erau mult mai profunzi si spontani si ancorati in problemele si limbajul vremii lor decat isi imagineaza unii care ii folosesc in stil retro. Oricum iti multumesc ca ai trecut, dar lasa bascaliile si fa-te om serios.
Ioana: nu stiu ce sa iti raspund, dar ma bucur de constanta vizitelor tale.

Dorian: comentariul tau a intrat mai tarziu, de aceea n-am apucat sa iti raspund. Multumesc pentru gandurile \"esentiale\", intr-adevar se intampla sa fii lovit si sa nu poti face decat sa iubesti in continuare si sa crezi ca celalalt te iubeste si el dincolo de aparente, numai ca nu stie ce face.
Manuela: o sursa este episodul lapidarii lui Stefan si convertirea Sf. Ap. Pavel, cealalta? viata insasi. :)

Mulțumesc, se scrie aici ca și în viață o încleștare în care elementele își capătă sensul dintr-o perspectivă inversă.

Acum am remarcat comentariul tau. Multumesc pentru aprecieri, ma bucur de remarca, pasajul respective e intr-adevar chiar el locul unei incrucisari.
cu drag, Florin

Sincere felicitari! Ma bucur de realizarile voastre, mult spor in continuare!

am revenit si am citit toate poeziile postate, sunt deosebite. las, desi cu intarziere, o stea pentru a exprima castigul de a le fi citit. in ciuda amplorii textului, am fost retinut aproape de variatia polifonica pe multiple paliere a desfasurarii lirice. Sunt atinse straturi de diverse profunzimi cu o deyinvoltura remarcabila. Dramele, portretele te izbesc si te misca prin modul viu, plin de nerv, al trasarii contururilor poetice. Surprinde spre exemplu placut plasticitatea cu care e descrisa viata intrauterina, fatul plutind parca in poezie, apoi \"separarea\" sau \"lepadarea in lumina\". Potentata de acest fundal ni se prezinta in trepte o arta poetica

Nimic nu e real, în apropierea poemului,
totul e un imens trompe l’oeil , o imensă anamorfoză,
ca o pădure desenată pe geamul deschis spre aceeași pădure,
Poemul e un desemn care acoperă structura realului,
Prea adevărată, prea crudă, prea rece.

Am văzut undeva, într-un album de artă modernă, un happening ciudat, un
uriaș corp de femeie, prevăzut cu scăriță, de dimensiunile unei încăperi,
În care puteai să reintri, în care puteai să te odihnești, să bei puțină cafea
sau să discuți cu prietenii tăi cei mai buni despre poezie. Aș dori ca poemul
acesta să fie un asemenea happening, o antecameră pentru pîntecul
În care am înțeles că nu trebuie să cred în suprafețe.

Trupul meu teatral, singurul meu text reușit,
Singurul care poate da carnație ideilor,
Corpul meu răstignit, înțepat, se zbătea să trăiască în incubatorul acvariu

cu deosebita placere a lecturii,


Florin Caragiu

nu e contra, e pro :) mersi pt trecere, te mai astept cu drag.

Multumesc, George, e intr-adevar o trecere de la imagerie la stare, cum bine ai surprins.

mă bucur de vizita matinală, mulțumesc frumos pentru comul energizant :) o zi frumoasă și ție!

asa e, ca bine spui, multumesc pentru remarci.

:)) mii de scuze

dincolo de o anume îngreuiere pe alocuri dată de un exces al referințelor, scriitura ta are o deosebită forță și expresivitate, dacă ar fi să aleg numai acest pasaj:

\"M-am trezit dimineața, din vis, cu acest gînd, să scriu un poem
Despre ficusul cela special, care creștea într-o ladă, nu din lemn ci din PAL,
Pe care-l udam, fericit că pot vedea puricii plantei patinînd,
Într-o mișcare prelungă, oarecum chinuită,
Încercând să ajungă până la mine, încercând să dialogheze
Desenînd cu trupurile infinetezimale poeme kinetice\".

pe lângă dificultate, aici apare ideea că paradoxal e mai ușor să scrii pentru cineva care nu te citește, pe deoparte câștigi o anume detașare atât de prielnică poeziei, pe de alta înveți să te sprijini pe o anume încredințare că că poezia are și alte căi de transmitere non-formale, că unda ei de șoc va ajunge la destinatar. mulțumesc pentru vizită, te mai aștept cu drag.