florin caragiu

superpoezie, frate, imi place constructia, are suspans, perspectiva, fermitate si trena de stari, exemplific:

din trupul meu cresc ziduri de apărare
e întuneric
nicio lumină de veghe

un punct minuscul
undeva la mijlocul vieții
un accident îți spui

mă ridic împotriva mea și spun
eu într-o seară voi deveni lumină
și din lumina aceea
se va naște
un singur cuvânt

te citesc, desi las semn rar, dar acum uite ca nu m-am abtinut. :)

nu e vorba de o perfectiune abstracta, ca nu la asta ma refeream, ci de viabilitate si faptul de a face corp, de a fi un text viu si care sa spuna ceva, si asta e mai mult decat sa transezi niste emotii, e nevoie si de discurs si de idee, nu neaparat explicit dar ca osatura subtextuala. Ce mi se pare, sa imi spui daca gresesc, e ca pe alocuri nu esti naturala, cum adica viol intr-un poem de dragoste, daca e dragoste cum e viol? nu e credibil, zau, ai pus cuvantul asta numai ca sa sune. apoi sunr cam prea multe pronume pe centimetru patrat, si sa te mai intreb ceva: se citeste asa cumva, ca nu prea reiese din asezarea in pagina (si de aia zic cumva incalcit):

cum faci tu aerul să fiarbă/ cum întunericul întinat/
tăcerea unduitoare/ erau și oameni/ cum îi sfiam

sa sfiesti oameni? parca a se sfii e vb reflexiv - e o figura de stil?
nu ca as avea ceva impotriva, dar pt clarificare.

Mi se pare frumos ca e primul tau poem de dragoste, si nu vreau sa iti stric bucuria, nu il lua ca pe un comentariu acru, ci ca pe o parere aflata intr-o dinamica.

cu simpatie, Florin.

in textul asta sunt constructii cam incalcite, nu mi se pare prea reusit. uite, partea asta imi place:

tu ești curat ca un delfin tu ești mereu cât pe ce să ai dreptate
în viața asta scoatem sâmburii ne părăsim

Mulțumesc pentru părere, îmi e de folos, sunt într-o perioadă de căutări.
cu drag, Florin.

e aici un tinut al sugestiei, bine organizat pentru a atinge miza - \"trairea in\" - in sangele care musca din joaca, in celalat, in ziduri, in tacere, in plecarea care nu se consuma... placut.

fain ai condus ostilitatile, Alberto. Interesant modul in care dialogul dubleaza situatia de fapt, povestea e urmarita pe 2 planuri, fizic si psihic, are 2 trepte de viteza: minciuna terapeutica care recreeaza povestea pentru indaratul barierei plansului apoi, apoi schimbarile rapide de situatii. imi place cum surprinzi reactiile si tipologiile, astfel incat textul nu lancezeste, si mai ales cum rezolvi tensiunile. un text reusit, curat, fara prisosuri.

Călin,
Marius
Ioana
Amalia
Răzvan
mult pentru trecerea prin poem și îmbogățiri. cu drag,

am impresia ca pe undeva cauti prea mult sa sochezi, ar trebui sa mai echilibrezi poezia cu pasaje mai nefracturate, parerea mea, uite ce mi-a plăcut:

cu moartea în burtă ne-am sărutat toată noaptea

vezi ca ai un typo / \"vei stii\"

mii de scuze, Răzvane, primul răspuns era desigur la comul tău, mă gândeam destul de intens la un amic care e în spital și am pus din greșeală numele lui.

Adrian: mulțumesc pentru câmpul interactiv, de întâmpinare, creat în com.

Călin: mulțumesc pentru plurivalența comentariului și vitalitatea punerilor în valoare, mă bucur că te-ai oprit să lași semn.

ma bucur ca ai dat semn despre acest volum in felul placut invaluitor ce intrepatrunde persoana cu textul, excelenta aterizarea din final ce deschide campul de asteptare cu interogatia si numirea.

va multumesc pentru remarci si semnele de apreciere, chiar am incercat sa explorez aici forme directe si simple de exprimare. cu drag,

asezarii mancarii intamplat ca si cum celalalt AR FI DE FATA

in loc de \"punere in scena excelenta. dupa care urmatoarele trei reusesc\" a se citi \"punere in scena excelenta. dupa care urmatoarele trei STROFE reusesc\"

mie mi se pare o poezie credibila despre nevoia de celalalt. primul vers e o punere in scena excelenta. dupa care urmatoarele trei reusesc sa surprinda din inima lucrurilor reactiile existentiale din golul creat de lipsa celuilalt. ritualul asezarii manacarii intamplat ca si cum celalalt si raul de viata cauzat de absenta devenita un handicap. pentru ca cei doi formau un fel de om intreg, simteau o intregime a fiintarii intru deschidere. Aici iesirea din acest mal de vivre seul nu poate avea loc decat in schimbarea planurilor, in recursul la reverie, suprarealismul sau onirismul imageriei cu campia de lacramioare
schimba perspectiva, caderea e sustinuta de ceea ce este mai diafan in fiinta poetului. E un moment de destindere intre doua scene pline de tensiuni si contraste puternice. Urmeaza imaginea mamei, planurile ale relatiei copii-mama si mama-tatal disparut se intrepatrund intr-un mod care intensifica efectul dramatic. se continua cu o noua evadare in virtual, o incovrigare in sine cu senzatiile aferente ale unei goliri pe dinauntru detaliate in incretiturile lor tot mai fine, pana ce nu mai „CONȘTIENTIZEZI CÃ AI ORGANE PE DINÃUNTRU”. Din starea asta se iese „în patru labe” căutând aproape ritualic „mărturia despre faptă”. Iarăși o soluție credibilă. deriva în realitatea de zi cu zi este readusă în final printr-o noua imersie la punctul fierbinte al apropierii si re-cunoasterii: „Mi-e frig de parcă sufletul meu ar fi coborât cu totul în beci./ Uite, de pildă acum, și ție ți-e frig, și ești prietenul meu, și// NUMAI DIN ASTA VINE CÃLDURA”. In concluzie, mi se pare o fresca sugestiva a vietii care dincolo de meandrele ei isi trage seva din caldura apropierii de celalalt.
mai trec.

cu prietenie, Florin

iti doresc o lansare frumoasa, George, felicitari!

am inteles, sigur :) dar nu stiu daca a nimerit-o, mai degraba erau, vorba lui nenea Iancu, mofturi.

Multumesc pentru trecerea ta pe aici si pentru aprecieri.
cu prietenie, Florin

apropo de ce zici, Felix, am citit undeva ca Parsifal (cu f!) vine din arabul Parsi (cast) si Fal (nebun), care va sa zica o opera de o nebunie casta si, desigur, inteligenta ;)) mersi frumos pt vizita si semn :)

M-am bucurat să citesc acest comentariu plin de substanta al unui volum cu savoare interactiv-liturgică.