interacții

O poezie maiestuoasă și totodată pretențioasă, așa cum îi stă bine lui Florin Caragiu. Poezia lui, de-a dreptul mistică pe alocuri, adică depășind simplele dar profundele norme ale canonului poetic și nu numai, întinde cititorului întregul evantai al ființei: de la cărăbuși, frunze și viermi de mătase, trecând prin culori, lichide și zâmbete răsfirate, până la noaptea ce suge \"laptele din tulpini\", ori cerul \"prins de ciucuri\". Ape prăbușidu-se, \"toartele lumii\", oale de lut, farfurii rotunde sunt vase ale unor trăiri ce interacționeză și sunt împinse la extrem: mila, dragostea și iubirea, viața ori neviața, strecurându-se ordonat printre \"străji ale punctului de fugă\".

Aș vedea în poezia sa cercuri concentrice, ori, mai precis, spirale adâncindu-se spre rosturile lucrurilor. Ceva le unește pe toate, și asta Florin știe bine. El este cel care contemplă \"interacțiile misterioase\" din \"casa cu ecouri speciale\". El știe, el vede, el ne arată, el ne promite. El ne cheamă dar nu înainte de a ne dovedi că el a parcurs deja acest drum al cunoașterii de dincolo de cunoaștere. Că el vede acolo unde ne arată cu degetul.

E o poezie anevoie de citit, la care trebuie să te așezi pe fiecare vers, să ți-l apropii, să-l iei în tine și asupra ta, asemeni unei adevărate cuminecări cu cuvântul (reticenții a citi aici: comunicări în/prin cuvânt). Și apoi să împarți generos ceea ce nu se sfârșește niciodată.