Poezie
un colț
1 min lectură·
Mediu
nu știu cum la plecare
agățasei din mine un colț mă priveai
dar nu puteai face nimic
picioarele ți-o luaseră înainte și mâinile
ieșiseră din umeri spre îngerul alb
lumea se spărsese ca o coajă de ou
cuvintele fugeau
și ploua
cu privirea lui Dumnezeu
0114.580
0
ma lasa intr-o stare de confuzie placuta, intre doua planuri existentiale, la granita dintre moarte si viata, dintre trup si suflet.