florin bratu
Verificat@florin-bratu-0011716
„nu am să cred niciodată că Odiseu a ajuns în Ithaca”
florinbratu@go.ro moxzal@yahoo.com când eram copil visam să mă fiu dumnezeu, despre care știam că-i tare frumos și bun. mai după vreme am descoperit că mi-o luase altcineva înainte, așa-i viața, tare complexă. așa că nu mi-a mai rămas decât fumatul și deci, implicit, poezia. și așteptarea, adevărată fiară din cutia…
Pe textul:
„de ce acest poem fara mine" de Nuta Craciun
o poezie densa, care chiar realizeaza dincolo de imagini un construct ideatic la fel de reusit, imbinand planuri distincte cu o naturalete care place.
redundant, dar incantat.
Pe textul:
„Fracturi" de Dorina Baston
in poezia ta este cu totul elta expunere, imbratisand subiectivitatea care in general valoreaza putin mai mult de doi bani (si mai e pana la leul greu).
in constructul meu, chiar daca am folosit aceleasi cuvinte, din nefericire cu totii avem ochi si picioare, ideea este aceea a non/comunicarii, in sensul pe care l/a dat un sofist / Gorgias \"nu exista nimic, iar daca exista nu se poate comunica\". luati de mancati nu este neaparat biblic, sensul mult mai profund al idei il regasesti la albert durer si daca iti place religia, in coran - IQRA.
ultumesc ptr stanescu, probabil ca asa este din moment ce nu esti prima care spune asta. daca insa ma substrag acestei asemanari e pentru ca intre timp a mai existat si heteronimii lui pessoa si mastile lui pound din cantosuri, a mai existat si kavafis.
cat despre titlu. uite ai aici a patra criza.
Pe textul:
„trei crize" de florin bratu
RecomandatPe textul:
„orbeai langa mine" de nastia muresan
numele lui era cumva narcis?
Pe textul:
„orbeai langa mine" de nastia muresan
Pe textul:
„uimirea departarilor" de Nuta Craciun
imi place prea mult filozofia ca sa ma despart prea des de ea.si mai cred ca ai vazut exact ceea ce era de vazut aici, ai vazut pana si ca nu am incercat sa ascund ce era de vazut. multumesc.
costin
multam ptr cele spuse. mi/a mai spus cineva ceva de nichita pe aici. adevarul probabil e ca e greu sa se mai scrie facand abstractie de el, fara ca asta sa insemne ca nu trebuie sa fie depasit (si nu/mi asum eu responsabilitatea asta). commul tau e un fel de red bull cu efectul implicit
Pe textul:
„trei crize" de florin bratu
Recomandatde restul, imi place curajul cuvintelor, fluenta idei ce curge usor catre acea infiere in masa. o lovire frumoasa intre expunerea, care nu/si refuza abjectul si decaderea, pana la urma, si puritatea sentimentului evocat.
placut
Pe textul:
„Pruncii nenăscuți" de Lory Cristea
mi/a placut invaluirea unei banalitati (in sensul cotidianului profan), in fond, fara epatari dulci, in hainele artificialitatii si al profunzimii, mai ales ca discursul nu se refuza nici socialului.
Pe textul:
„Emoția unui emigrant ucis" de Gabi Schuster-Cărărușă
Pe textul:
„Rug" de Dana Stanescu
pe aici e batalie
epigrama-mi trebe mie
si ma las de poezie
Pe textul:
„mulțumiri părintești" de dumitru cioaca-genuneanu
multam dan si de grija si de apreciere.
Pe textul:
„trei crize" de florin bratu
Recomandatplacut
Pe textul:
„Albastru" de ioan lila
ela, la tine e greu sa raspunzi unui comm, pe care tu uil construiesti ca pe o poezie insine.
costin, nu/i neaparat suparare, insa e nevoie de revolta si de libertate.hm, despre esente, uite ca niciodata nu mi/am pus intrebarea asta.
Pe textul:
„baladă de drumeție" de florin bratu
Pe textul:
„baladă de drumeție" de florin bratu
frumos
Pe textul:
„imagine cu scrib egiptean" de Nuta Craciun
am bagat de seama si hai/kuul stilistic ascuns aici si subscriu intru totul ideii.
Pe textul:
„pisi-ku" de Virgil Titarenco
Pe textul:
„întâmplări cu imagini" de Eugenia Reiter
multam ptr intelegerea celei de/a doua strofe care am scris/o si eu cu mai mult drag.
lucian
mulrumesc ptr ceata nedezvelita, uneori imi place prea mult blaga cu a sa exista intru mister
vasile
apreciez trecerea ta mai ales in aceste conditii. cu siguranta imi da de gandit si ma indeamna la o re/evaluare. daca voi avea aceleasi concluzii trebuie sa mai caut, deh, drumul chiar imi place vasile. pe deasupra stilul meu e prea vag definit (inca ma gandesc incotro s/o iau). cat despre andu il citeam cu placere pana acu (ca si alti cativa), de acum o s/o fac cu atentie.
nu mi se pare ca am renuntat totusi la paradigma definita / investirea miticului cu real, refuzul matematicii, asumarea poeziei ca o cale alternativa de cunostere, jocurile de limbaj, prin rasturnarea carora ma reasea fata de un oral prin definitie traditional.
chiar iti multumesc de trecere. mai vorbim, dupa ce imi fac si eu temele complete, eventual ca redefinire.
Pe textul:
„baladă de drumeție" de florin bratu
un poem care imi smulge un zambet prin inteligenta constructie a rimelor. interesant am gasit si trensferul unei boli fizicde intr/un omonim aproximativ al poeziei.
:)
Pe textul:
„Paronimie" de Alin Pop
