florin bratu
Verificat@florin-bratu-0011716
„nu am să cred niciodată că Odiseu a ajuns în Ithaca”
florinbratu@go.ro moxzal@yahoo.com când eram copil visam să mă fiu dumnezeu, despre care știam că-i tare frumos și bun. mai după vreme am descoperit că mi-o luase altcineva înainte, așa-i viața, tare complexă. așa că nu mi-a mai rămas decât fumatul și deci, implicit, poezia. și așteptarea, adevărată fiară din cutia…
încântat de prima ta vizită conform memoriei mele care cât un șoarece reușește să sperie elefantul. mă bucură faptul că ai sesizat anumite elemente de forță (de frecare sau de alte tipuri), în ciuda lipsei de experiență, ceea ce e bine. succes
robert robert
hm. am realizat târziu că aș fi putut să te salut atunci la eliad, dar te-am recunoscut prea târziu (apoi era și domnișoara) și îmi luase deja două ore să îl salut pe geană cu care vorbeam de ceva timp pe mess. la prima ta propoziție e validă și reciproca, până acolo că mă întrebam care intră primul, dacă va ieși război sau pace sau direct tolstoi. încântat de trecere ta și puțin modificat, cum se vede :))))
Pe textul:
„ar trebui" de florin bratu
reala e doar ceata (borges sau cine naiba mai stie).
da in fine, cam asa ceva dupa propriile grile interpretative sau mai exact dupa gRile, fix in spatele lui R ca e mare si incape tot.
Pe textul:
„Ultimul bal ... cu comentarii cu tot" de Laurențiu Orășanu
Pe textul:
„plopii" de florin bratu
Pe textul:
„Delta de fraze" de marlena braester
cam atat vad acum. placut, in ciuda reluarii temei.
Pe textul:
„Delta de fraze" de marlena braester
frumoase tare imi par a fi versurile tale din ultima perioada, iar acestea ar merita poate si o steluta.
Pe textul:
„spaima" de nastia muresan
e o placere sa citesc analizele tale de fiecare data extrem de pertinente, atat interpreativ, cat si stilistic(ceea ce conteaza mult), fapt pentru care iti foarte multumesc ptr trecere.
costin
ma gandeam ca acolo va fi ceva pareri, dar, sincer, nu prea m/am putu abtine. multam ptr cuvintele tale frumoase si incurajatoare de fiecare data cand ai trecut, precum si ptr franchetea parerilor.
Pe textul:
„plopii" de florin bratu
multam de trecerea/ti.
Pe textul:
„pe o trecere de pietoni" de florin bratu
Pe textul:
„Craniul Profetului" de Mihai Leoveanu
Pe textul:
„Craniul Profetului" de Mihai Leoveanu
Pe textul:
„vers" de florin bratu
Pe textul:
„Mar Adentro" de Alina Manole
cat despre a doua strofa, hm, mi/a placut ca ii refuzi si statutul de muritor, ideea scenariului apoi e ultra/solicitata, fara insa a nu ghici la tine si un strop de incercare, timida, de schimbare a perspectivei, poate cu acel supraestimat.
cred ca multa lectura, ba chiar mimetism la inceput (fara postare eventual) iti poate fi de un real folos. personal consider ca poezia se invata si tu cred ca ai putea sa inveti repede si bine.
cu sinceritate
Pe textul:
„Divinul clișeu" de Ioana Veronica Epure
poti folosi diacriticele de aici cand nu ai acces de la calculatorul de la care scrii. si eu patesc, dar atunci cand poezia este mai scurta nu iti ia mult timp sa apesi un click pe diacriticele necesare de deasupra casutei unde inscrii textul.
multam de urari. la fel si inspiratie, succes etc.
imi pare bine ca nu te/ai suparat, cat despre modificare, hm, chiar mie mi se pare ca suna mai bine. :)) (cu urechea mea muzicala evident):)
Pe textul:
„Sub vâsc" de carmen mihaela visalon
am modificat totul ca sa fac textul mai citibil.
de restul, experimentul mergea pe linia lasarii cititorului sa rupa inclusiv versurile asa cum ii convine, inca un pas dintre atatia prin care este lasata initiativa receptorului, dintre care pluri-interpretativitatea - ca sa zic asa - este cel mai mare.
Pe textul:
„vers" de florin bratu
cu sinceritate
Pe textul:
„Sub vâsc" de carmen mihaela visalon
Pe textul:
„caniculă" de ioana negoescu
Pe textul:
„Note muzicale" de Stan Liviu
per se poezia naste un anumit tip de perceptie, prin jocurile de limbaj cultivate, prin accentul pe fluidizarea impresiei si nu a expresiei, lasata de multe ori suspendata. mai adaug ca titlul (din cauza caruia intrasem curios sa dau de herbert prin poezie, curiozitate refuzata din fericire :)) ofera si o grila de interpretare, iar finalul e de zile mari, adica zile de vara :) cum ar veni. placut
Pe textul:
„Dune" de Meda Bittermann
Pe textul:
„stare" de florin bratu
Recomandat