Cum ceilalți trec

te iubeam bând din cupă
forma răstignită
când arătai cu degetul urâțenia celuilalt
din cimitirul săracilor
și măștile turnate în pavilioane
neobosite de moarte
în priviri luminile descuiate mimau distanța
țesătura sinelui despicând
te căutam cu ziduri lungi
risipit pe străzi fără apăsare
tu coborai muntele cu mâinile mele smulse
de foame și de sete nu puteai lua cu tine și limba
tăcerea vorbea din visul cel mai adânc
unei păsări din palmă
te pierdeam în fragmente ritmice la întâiul gând
între o zi și o noapte șchiopătai din propriile măști
luai un giulgiu cu multe buzunare
eu doar geamantanul cu vise albe
dincolo ne aștepta o cheie de cerneală
alegerile nepotrivite sau poate
un răsărit plutind întors...