Cui voiește

e visul care se apropie scrutând zidurile premonițiile doar bănci înguste din lemn aliniate pe rândul cel mai înalt între lumină și gol tăcerea vine pe neașteptate ca un fur surprins într-un azil de noapte de harul ocrotitor răsuflarea-i acoperă pe jumătate cum pătura zdrențuită linia coapsei unui orb cineva se întoarce cu zgomot și scrie în dreptul numelui meu la ce bun îndeajuns ne pricepem la unele lucruri care au învățat să se strângă în jurul nostru perechi umbli fără teamă în celula de alături ești zvâcnirea și plânsul degetele tale ne acoperă cu același număr egal de picături cercul de lumină din ochii tuturor pe altundeva nu poate trece neînsemnat omul subțire noi nu din slăbiciuni și vin negru vom încropi un băiat de treabă care să ne rostească numele mulțumitor