Alburie mantia

ca și cum n-aș fi râs niciodată încă te aștept să gustăm împreună din această bucurie conștient că ne-ar putea salva acoperind costumele biblice și dezgustul doar cu pupa unui fluture tânăr mi-am recâștigat surâsul pe care nimeni nu mi-l despăgubește împrumutând unui schimb de cuvinte amărăciunea anilor irosiți ascunzând mirosul varului în cea mai lungă noapte fără zgomot dacă mă vei găsi fumând să știi că o încântare lacomă ne-a cufundat chipurile în penumbră și patima vânătorii a tăiat respirația sinelui în rotunde bucăți de plută ce dacă sufăr de păcatul perfecțiunii doar ai și tu o cutie mică de prins gânduri în boldurile absenței mele iar apoi ca și când n-am fi plâns niciodată o să plecăm din oraș călare fiecare pe propriul adevăr pus în mișcare prin comenzi răstite ori fante de cristal prea devreme să cauți refugiu cucerind o țară doar pentru tine îți zic și nu putem semăna mai mult a toamnă