N-am cui, Toadere

între noi umbra sună încet lăstar pregătit să ardă linii printre care ies minunile și apa nu curge mai mult decât s-ar cuveni mi-e frică de mâinile ei un fel de coșuri lungi ridicate dintr-o ceară anume înlăuntrul cuvântului cum un soi de voluptate *** dau iama între păsări gurile rele și rotunjimi de jgheab amestec de culori mintea ochiul meu stângaci pictând minuni și un capăt de sfoară adaos la rugăciuni *** decât florile și lumea atârnată pe umeri mai bine stogul de paie ghicit după zbor și luna pregătindu-și puii de drum lung n-am cui, toadere într-o fotografie fuga pare mai ușoară ***