Lumina moale

nimeni pe drum care să mângâie zborului păsări de noapte potecii înguste mocnita lumină să are devremele cuvântului doar frumusețea ca o bănuială înstrăinare sau râs ușor până la zbor străin între noi răsuceam coarda ardeam petice de cer cu umbra unei porți cât să-mi dai sărutul fără patimă în locul acela cu multă iarbă de ce semeni în luminișuri când știi cine stă în dreapta și cine urcă dinlăuntrul lor oaspete jocului pe clape un vânt moale se pornea ca și cum ți-ai fi cerut iertare deasupra încheieturii te simțeai singură mă atingeai pe mâini și pe față cântecul amuțea în trandafiri sălbatici târziul schimbând între noi fructe amare obișnuit cu mersul desculț cuvântul tău e singurul ce doare