Amurguri

ne ascundem fără sfârșit într-o cetate prăbușită jocul trist învățăm să înăbușim geamătul cu mâinile orbului sau potirul prea greu al unei flori pe buza râpei galbene închizându-ne cerul printre case cu obloanele căzute copilul nu mai știe să râdă acolo sus pe linia îndoită într-o peșteră de nor e un mormânt mic o trâmbiță de carton ne desface sângele deasupra apei golindu-ne inimile de salcâmi și solzi prinși în sfori de vârfuri stufoase de nuci sau marginea scrumierei *** poveste cu livezi dezbrăcate cusută cu fir de pământ jilav de ochiul neclintit veșnicia