surâs de femeie

nu ne-am strâns niciodată mâinile să limpezim aerul - poetul umbla pe jos ceilalți călare pe măgar - doar am întins plase pentru iepuri în locuri vechi o linie pe pământ și pace - frate al meu, e încă devreme pentru cină – cum niciodată n-am mijit ochii să putem vedea marea până în zare ai și tu îndoieli dai drumul la gură, în ciuda apei și înțeleptului - noapte bună – s-a frânt în repetiții piatra dură - ingredient comun - să ne putem rezuma în suprafețe de alunecare cu dungi și pete mov dar alte adîncimi au apărut și acel soi de țipăt ** o altă neliniște și totul e la începuturi această învălmășeală de nași trebuie să se întâmple cât mai aproape de moarte unde bărbați pe jumătate legați la gură poartă pe umeri femeia acestei clipe hrănind peste putință visul ** de-o vei cunoaște să tragi o linie pe pământul reavăn, cu bățul pentru toți ceilalți raci fără miez - încrezuți într-un singur cuvânt - eșuați la marginea satului fără păsări unde timpul atârnă sub tălpi toată liniștea la un loc și mai are ceva de spus neobișnuitului când doar nisipul împlinește dinspre un capăt spre celălalt copacul din care am fost tăiați ** surâsul acelei femei netezește linia prin care bărbații trec așa mari într-o oglindă netedă traversând poiana *