Bărbatul de smarald

lumina umedă odihnea între trunchiuri cărări descojite îi strângeam brațul cu nuiele de foc coborând-o în suflet ea se elibera ca un jet d’eau și am văzut deasupra legile mă opream alături de trecători stăpânindu-i ca pe un farmec îmi desfătau ființa ca un viciu cu ape verzi ce cuprindeau o dată cuvântului prețioasă și rară tăcerea pipăind rostul obscenă destăinuire de la suflet la suflet sub șuvoaie de viață privegheam morți străini de nebunia puterii lecuitorul de oameni trecea cu fruntea aplecată ducând cu el colțurile interzise și nevoia de iubire tânjea singur cu soarele voi cei de dincolo care pășiți sub cremene nu vă temeți de păpușile risipite? întrebam în ceasul acela alături de șerpi buni cărări fierbinți și stânci umede sufletul cuprindea citind până departe