ardumaș da pântecu

ce să mai spui în fața unei poezii cu arsură sălbatică de literă aprigă rostitoare...

un vers care va rămâne și care Este

reverență, Poete!

am sentimentul ca am citit aici
scrisoarea unui soldat roman
insurat cu o ilira
si aciuati la sudul dunarii
catre parintii lui ramasi in sicilia
parca asisti aici la actul de nastere al unui popor
impresionata scriitura plina de farmec si mister
dar nu ne miram pentru ca autorul ei este demult un
poet adevarat suntem contemporani cu el si uneori
cand il citim ne pierdem glasul ce putem sa-i mai zicem
sa nu fim ridicoli ?

Armândare romândare, oricum ți-o fi cuvântul, e bine. Un an nou cu sănătate, pace, bucurie, noroc și o cupă cu șampanie. Ok, mai multe! Și pentru că mă ardemenii să fac o urare, să spun să fii fericit și să-ți joace inima perinița spre zori, pentru că primii vor fi, ceilalți, cei de azi sunt ultimii, iar cânt te-i limpezi, să faci scriitura cea de trebuință cetitorului. La mulți ani!

scrie din viță nobilă poetul, scrie un cântec de durere, de lume-ntoarsă spre cele îndurate. un melos de doinire, de ducere, de înnegurare a ochiului, un cântec de drumuri fără întoarcere. este rară compoziția aceasta, chiar și în cele ce aici le-ai scris până azi, nu am mai întâlnit atâta grijă pentru armonie și atâta aplecare spre om și esențele lui. am sentimentul că se aud clopote din pământ și din cer. e un poem despre care e greu să vorbești, îl asculți în iernile sufletului, cu înțelepții, maicile și tăicuții alături, cei ce au fost, cei ce ne-au rămas, cei ce dus-au lumina spre El, spre pământul-mamă.

Ela

la a doua citire observ ca ritmul e meserias facut, e putin greu de citit textul, din pricina spiritului tau ludic, ma refer la folosirea acestui tip de scris \"fonetic\".

La multi ani !

Ludica pseudo-aromaneasca, o sarbatoare de toata coma, bre!
\"troica vase de pamantu rumega in iesle gandu\"- ne lasa paf: vorba lu\' Mircea Cel Lacatush, un condei maiastru!
La multi euro-ani mahestre, hai sa schimbam votca pe shampanie si mamaliga pe hamburghel!Am aozit ca da bine la Brussel...

sunt aici șase cuie vorbitoare.Fecare dintre acestea se întâmplă în poemul scris cum eu încă venind să raspund ca o umbră unui șapte zicând:
Danabanlui,mircealăcătușului,marianafulgerului,elavictoriei,dandedindecârlea,georgealluiasztaloș

cum că de nu sunteți nici pomană și pomenire de lungă ospeție.am încercat acest cântec din iubire.faptul că se află duce în mine primăvară și iarnă, clopot și distanță, vreau să scriu mai bine așa..merge cu mine la drum ca un popor nou pe pământ străin...vă mulțumim

*acest poem nu este intamplator scris in limbajul arhaic al graiului romanesc, cu sonoritati voit populare... fac o paralela, privind usor retrospectiv in istoria muzicii si constat ca scolile nationale in domeniul componisticii au aparut intr-o perioada in care se incerca o dezintegrare a specificului unei tari...revenind pe taramul actual al culturii, poemul e reprezentativ pentru scoala nationala de poezie in primul rand prin incifrarea strigatului de jale intr-un limbaj ce se lasă cu greu a fi tradus in alte limbi fără a i se pierde din savoare, totdată de a fi inteles de ochi straini spiritualitatii noastre, e un document pentru viitor, aruncat ca o sticla cu mesaj in marea viitoarelor timpuri... ardumas da pantecu e un brâu de tricolor pictat in bisericile ardealului sub dominatie habsburgica, (a se citi europeana)

e atât de muzical șchiopătatul ușor soldățesc pe care mi-l impui.Tre să pun mâna pe inimă și să spun că mâna pe inimă nu punpentru a arăta că o am ci pentru a întări solemn cuvântul tre să spun că am scris cântecul acesta fără de știință că există că există limbajul chiar așa..probabil că trăim uneori doar consecințe probabil că și lumina asta nu e altceva decât o repetiție a începutului...e bine în lumină..e bine...katya Dincolo de îmblânzirea drumului se află capătul iar la masa acestuia doar șanțul care mușcă înfometând iubirea