Poezie
lung A
măicuței
3 min lectură·
Mediu
Un sat pierdut în arșița frigului de câmpie. O femeie aleargă strigând după doctorul navetist cu două facultăți poreclit Felcerul. E dimineață. Tata e plecat în cursă cu Buceagul să spargă inima pietrelor de prin părțile barajului Vidraru. Se adună apele.
Am șapte ani și nu am mers încă la școală. Þin strâns în mâinile mele o litră de ulei de floarea soarelui, o pâine mare cât fundul lu tanti Tudora, sunt desculț. E cald. Port pantaloni scurți marinărești cu dungulițe. Din Dacia cumpărată și lăudată în cartierul orașului coboară mama. Nu mai știu dacă mă sărută pe frunte. Poate că așa face și în timp ce mă sărută suspină. Am șapte ani. Trăiesc!
Sunt elev în clasa a doua la oraș.În inma mea ceva bate sârbește dar mama nu știe de unde a venit taica. Îl iau pe Feri spre gară.Strângem fise de 25 de bani până când numărăm un pol. Ne urcăm în tren. Șantierul! Așa spun controlorului de bilete că merg la tata care e șofer pe Șantier în capitală. Dar el știe că această capitală se numește București.Eu pierd altceva. Uit în pătrarul unei dimineți copilăria în care tata probează cureaua cea nouă.
Mă echipez în trei minute. Elicopterul e la 30 de metri. În sus. Mi-e teamă. Cobor pe frânghie. Rafale de mitralieră împrăștie sunete oarbe. Sunt militar. Fruntaș doar pentru o săptămână Arestul garnizoanei.Primele poezii.
Ce mai faci mamă?
Repar ceasuri. Vreau să-l cunosc pe domnul Nichita. Darie Novăceanu scrie în Flacăra să mă grăbesc. Domnul Nichita pleacă. Ajung în Amzei bătrân. Dora îmi dă un ceas. Îl pun în straiță.Ceasul bate. Nichita trăiește.
Sunt băiat mare. O femeie sfântă mă ia de bărbat. Îmi face prunci. Mama e fericită. Dar vine la poartă Domnul sau poate cineva care semăna cu El și-mi spune Iată Drumul! Război, mineri, biserici, pe sfinți mereu îi confund. Pe toți îi cheamă la fel. Ei nu se supără când strig. Mereu vine o pasere. Și pleacă...chemând.
22 decembrie. Timișoara un ochi mare și galben înghite lumina. Îi fac o gaură ca să pot respira. Trăiesc
Adam! Lumea se piaptănă și trage cu ochiul spre inima mea. E prea mică. Plec la drum.Zic nu singur. O iau.Pe ea. Pe inimă. La întoarcere sunt singur. Înțelegeți....
O dată parcă mama m-a sărutat pe frunte. Sau a suspinat ...nu mai știu
Ce este iubirea?
Încep să desenez păsări. Ele au două aripi.Sunt niște paseri obișnuite. Numai aerul doare.V-am mai spus!
23 decembrie târziu într-o aripă de teatru național. cărți publicate iubesc o singură femeie.
O familie!
Pan,Alma, Dana, Felix,Ela,Ramona,Nanu,Ioana,Maria,Peia, Gelu, Radu, Bobadil,Dana pe drum,Eugenia Reiter,Dana lui Ștefan Ioana, Cristi,Silvia, Magu, Aurel, Dinu, Sibi,Firicenco, Adriana,
de la capăt
bine și rău un singur popor
frați
surori
cânt și plâng
nu
cânt.
A
27 decembrie
O dată parcă mama................
074.597
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 466
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “lung A.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/222400/lung-aComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GAFrumos universul tău bric-a -brac, bine articulat, o autobiografie perfectă, n-aș avea ce reproșa.
Gina-Elena Afrăsinei
Gina-Elena Afrăsinei
0
AMImpresionant text, undeva între jurnal și poezie. Citesc aici cea mai frumoasă metaforă: \"...un ochi mare și galben înghite lumina. Îi fac o gaură ca să pot respira.\"
Gând spre măicuța ta...
Gând spre măicuța ta...
0
DBrevin să îți spun, frate mai mare Silișteanu, cum că am acoperit oglinda cu pânză neagră și am ieșit la drum cu sufletul greu, nu este acesta locul pentru tăcerea cea grea a cuvintelor mele de acum ce parcă nu își mai au rostul dar cu siguranță simt nevoia să îți aduc semnul și condoleanțele mele
Să fie sufletul mamei tale lin trecător înspre rai...
Să fie sufletul mamei tale lin trecător înspre rai...
0
F-un spectacol în care moartea când intră pe scenă spectatorii nu ronțăie floricele. la pauză se iese în hol.oamenii vii nu se costumează urcă pe scenă.spectacolul începe din nou.Pentru ultima dată. În sală oamenii vii și oamenii morți vorbesc unii despre alții. Se lasă cortina. Vine o femeie de serviciu și strânge vorbele înțepenite printre scaune pungile pe jumătate goale cutiile și biletele de intrare. Am scris am vrut să scriu un poem.
Katya,Dana,Gina,Alina Poemul nu se îngroapă Nu se trage clopotul Nu se măsoară.Poemul este mama noastră ...uneori.Vă mulțumesc
Katya,Dana,Gina,Alina Poemul nu se îngroapă Nu se trage clopotul Nu se măsoară.Poemul este mama noastră ...uneori.Vă mulțumesc
0
AGCondoleante, Florian.
0
*mai vin