Florian Antonescu

Pe malul mării înspumate Stă fata tristă cu ochi calzi Și valurile îi bat sub pleoape Și ai vrea în ele să te scalzi Iar soarele îi arde părul În care

bărcile pleacă spre larg lăsând viața în urmă, chiar dacă nu se mai vede, tot nu poți uita că e acolo umbrele noastre tremură pe valuri arătând cât ne e de frică cine știe dacă vom ajunge

ai ars copilăria pe altare jertfind-o unui zeu care rânjește pentru-a mânji cu auriu un pește să mintă că nu ești un oarecare prost cu iluzii. deci te pregătește, uitând că viața nu-i o

Pândind la fiecare colț de stradă, Trec lampagiii cu lumina-n spate Și-o vând mereu la sfert și la jumate. Trec cârnățarii lacomi dupa pradă! Pe gâtul tău au înflorit

Bătrânule balaur mai ai să-mi dai vreo veste Despre domnița grasă și cheală din poveste Sau despre făt-frumosul ajuns să o deteste ? Ori despre zâna bună pudrată cu sclipici

cârnat uitat în frigider spune-mi adevărul există viață după ce se termină viața ? știu babele ceva tainic când se închină la icoane de lemn pictate prost în ferecături de argint lucrate

Haide și du-mă-n spate până la ani o sută Ce dacă ai fost tânăr și fără de păcate ? Prin apa fără stele plutesc hidos umflate Speranțe înecate ce-abia încep să pută În noaptea asta lungă