Ninge. La sfârșit de aprilie. Ieri a fost ziua mea. N-am stat în casă, n-am așteptat să sune telefonul, n-am ciulit urechea să aud o bătaie în ușă. Căci n-ar fi sunat cine trebuie, n-ar fi bătut cine
David se afla în casa părinților săi, o casă cu multe camere în care se plimba, trecând dintr-una în alta. Mai întâi, au dispărut ușile. Nu mai existau uși între camere, totul părea un labirint fără
Consecventă, mă străduiesc să mă țin de promisiunea făcută Adinei, aceea de a veni zilnic, pentru a aduce un dram de lumină (zicea ea) celor bântuiți de singurătate și plictiseală.
Ca să profit cât
Mai repede decât am crezut, aproape cu nerăbdare, și-a început destăinuirea, după cum îl sfătuisem, cu primele sale amintiri coerente.
Mă prevenise doar să nu-l întrerup prea des și să asigur o
Îmi era bine cu Mihnea. Și totuși, uneori se căscau între noi prăpăstii de neînțeles. De neînțeles, tocmai pentru că elementul generator era lipsit de însemnătate. Sau, poate, doar aparent
Primul se arătă profesorul de muzică. Un ins deșirat, cu mâinile atârnându-i parcă inutil pe lângă corp. Zisese odată că el nu prea știe ce să facă cu mâinile, în afară de a dirija sau de a ține
„Și era noapte…”
De la plecarea lui Iuda de la Cină, încoace, nicio trădare nu mai cutremură întreg universul. Dacă n-am murit atunci – de groază, de scârbă, de rușine – sunt șanse maxime să
În camera de spital, Traian Olaru își aminti cum, a doua zi după discuția cu prietenul său, se frământase toată dimineața.
Îi devenise clar faptul că Gheorghe făcuse aluzie la Florentina –
Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă și artificial creață, domiciliată în strada Înțelepților, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie...de profesie, declar pe propria
Câteva răspunsuri, probabil, n-am să le aflu niciodată. N-am să știu de ce, bunăoară, fericirea se plătește cu lacrimi. Mai de bun gust ar fi fost să o poți cumpăra cu bani, așa cum îți cumperi
De două zile, nu putea să doarmă. Intrase într-o stare de agitație, de când îi spusese Părintele: „Gata. Consider că ești pregătit.” Trecuseră niște ani. Și doar el venise să-l roage pe stareț să-l
Se lăsase înserarea, umbrind și geamul spitalului, spre care Traian privea de multă vreme, de când se trezise și începuse să se gândească. O umbră fără contur căzuse și peste sufletul lui,
Aveam să aflu curând că Nae nu terminase surprizele. În drum spre Tortona, ne-am oprit la Verona parcă, unde avea de lăsat niște colete altor români plecați la muncă. Am înghițit-o și pe asta, oricum
FD