Florentina-Loredana Dalian

greieri în noapte – de s-ar deschide poarta măcar o dată

Trecuseră ani de la seara aceea din casa lui Fabian. Mă aflam, acum, în toamna vieții, o toamnă în culori aurii. Mi se părea că acum mi se potrivesc cel mai bine versurile din Esenin, acelea pe care

Pădurea ne suportă pe toți. Doar noi, oamenii, nu ne mai suportăm între noi. Și apa Dunării, cât o să ne mai suporte? , mă întrebam în timp ce Dacia veche străbătea pădurea, apoi câmpul, într-un nor

Viscol pe șosea – lumina farurilor în loc de lună

Sfinții Mucenici - pâlpâie-o lumânare pe masa goală

Din totalul luărilor de poziție referitoare la piropopircalitseus maltensis (și au fost surprinzător de multe) pe care le-am contabilizat în, deocamdată, mica redacție a Oii literare, o singură

Drumul troienit – la casa părintească nicio potecă

Cuibul dărâmat - ocolesc cu sfială cojile de ou

Niciun fulg din înalt – nici iarna nu ne mai iubește Rochia de dantelă – alb prăfuit de prea lungă așteptare Creangă de brad – zadarnic dăruindu-și mireasma La gura sobei – poveștile au

Dragă Lăcrămioară, De-a lungul vieții, am fost nedrept, uneori. De-o nedreptate crudă, care – judecând la rece – n-aș zice că mă caracterizează. Și totuși, am tăiat cu drujba copaci ai sufletelor,

ciob de oglindă o meduză și-o scoică - aduse de val

Vezi tu, în anii aceia mergeam braț la braț cu naivitatea credeam în rosturile lumii în viața ce ni se desfășura ca o mare imensă înainte căutam sensurile existenței în materie în

Pe tot drumul de întoarcere, m-am frământat să descopăr... ce? De fapt, ce căutam? Încercam să aflu răspunsul la ceva ce-mi părea cunoscut, dar atât de străin. Aveam senzația fermă că îl știu, că

Nimeni și steaua Luminând pe cărare Urme prin zloată

flașnetarul trist – primăvară degeaba în cântecul lui

La întrecere – o frunză dusă de vânt și-o limuzină

Înainte de a părăsi Parisul, David a trecut din nou pe la atelier. Nu mai purta haine elegante, arăta mult mai modest și parcă nici nu l-ar mai fi interesat, părând mai degrabă preocupat de ceva ce

Îi povestise traseul lui, de la despărțirea lor, până la plecarea din Mănăstire. Claudiu ascultase atent, fără să pună întrebări. Picta, cum făcea de obicei când purta conversații în atelier. Un ochi

Lăsând în urmă Tristă floarea de lotus - Singur vâslașul

Încă o iarnă - numai pârtia din deal a rămas la fel