Iubitule
pășesc încet
prin labirintul
sentimentelor tale
pășesc ușor
spre a nu-ți trezi
vechi dureri
tu iartă dacă uneori
pașii mei lasă
urme pe suflet
e numai iubirea
această madamă
Poarta era înaltă, din fier. Câteva secunde oprisem la intersecția în T pentru a mă asigura stânga-dreapta înainte de viraj. Îmi căzuseră ochii pe poartă. Decupajele din ea lăsau să se întrezărească
Nu știu, Doamne, care dintre tâlhari sunt,
aș zice că acela din dreapta;
e ușor să fii ăl din dreapta
după mai bine de două mii de ani.
Dar nu știu, chiar nu știu,
dacă eram contemporană cu
Poate cândva, într-o zi
cineva ne va afla scrisorile
scrisorile electronice,
așa cum noi, astăzi, scotocim prin lăzi de zestre
urcate prin poduri
pe unde mai găsim câte-un teanc
legat cu fundă
O priveam pe furiș cum, surprinsă, dar și parcă bucuroasă, își găsea în fiecare dimineață trandafirul alb, pus de mine cu atâta grijă încât să nu fiu văzută de colegi sau - Doamne ferește! - chiar de
Azi, m-am întâlnit cu Cristofor în poarta bisericii. Eu plecam, el mă căuta. L-am întrebat de școală, de note, de prieteni. Tâmpite întrebări le mai punem copiilor! Ce-ai mâncat la grădiniță, ce note
Pleci, în gândul meu se face toamnă
- acest anotimp al plecărilor -
pe inimă, se mai desenează un rid
- să fie!
pleci - și ce dacă - îmi spun,
și ce dacă - răspunde ecoul întrebărilor
care nu
Merg. Dacă m-aș opri, s-ar despica pământul. Trebuie să merg cât mai mult, până cad.
Observ. Trebuie să observ, să aud, să văd în jurul meu, să mă agăț de lumea exterioară, altfel m-aș prăbuși în
Profesorul de idei de-a gata
vorbea în cuvinte sofisticate
cum ar fi: subtilitate sau sincretism.
Afară iarna dădea să vină,
prevestită de ciorile mai negre ca noaptea.
Îmi era dor de
Strângerea ta de mână - binecuvântare -
Îmi crește prin vise mărgăritare.
Dar cine, cine să-și mai aducă aminte,
Când buruieni năpădi-vor morminte?
Strângerea ta de mână - înfiorare,
Parfum
Nu pot să sufăr
pe acele femei
care au îndrăznit să-ți fie
înainte de mine
Iertare!
Le-aș aduna pe toate
le-aș înnoda
le-aș face funie și
legate de-o piatră de pe inimă le-aș da
Se desprimăvărase. Umblam amețită, inertă, printre oameni neinteresanți. Târam de trupul greu, așa cum târâsem odată de sacii cu grâu.
Bunica mă trimisese la moară. „N-are cine, mamă”, îmi spusese.
Sunt puține amintiri care m-au urmărit din perioada liceului. Printre ele se află și Fotografia. O priveam cum stătea așezată cuminte pe peretele dinspre răsărit, sub icoană, în camera colegei mele
FD