Florentina-Loredana Dalian

Vreme de arșiță, secetă iubirea se dă pe cartelă; să drămuim iubirea, tovarăși! s-ajungă la toți, cât să mai punem balsam pe o rană, cât să acordăm biata inimă dezacordată ca un pian scăpat pe

Frumoasă, distinsă, elegantă, cu gesturi princiare. Chiar mi-o imaginam coborâtă din cine știe ce familie de prinți. Mai interesant decât toate îmi părea faptul că, în ciuda tuturor acestor atuuri,

Cumpăna. De parcă satul ăsta și-ar fi revărsat semnificația onomastică și asupra vieții lui. Ca o cumpănă-i fusese, până acum, destinul. Stătuse mereu în cumpănă, să facă aia sau ailaltă, să plece și

- Nu te duce, Ioaneee! Nu te duce, mă, că-i drumu’ rău! Femeia striga așa cum strigă femeile de la țară, cu-n soi de disperare și, totodată, cu resemnare-n glas, știind bine că nu se pot pune contra

Mai știi, Dani, aveai două păpuși frumoase. Liliana era mai frumoasă decât Simina. Brunetă, cu ochi albaștri, albastru închis, cu părul lung și cârlionțat, așa cum mi-am dorit și eu și cum nu l-am

Titi a fost vecinul de peste drum al bunicilor mei. Înalt și slab, “ofticos“ cum zicea bunica, tușind mai mereu (a și murit de tânăr), muncea de dimineața până seara târziu (era șofer, din

Astăzi oamenii și-au pierdut sentimentele zâmbesc cu două puncte și o paranteză rotundă închisă se îmbrățișează cu un D de la „dacă” Nu se mai sărută cu gura ci cu o steluță și râd tot cu

O femeie-mi zisese Să te ferești în viața ta de iubirea bărbaților ca de mărăcini Am râs n-am crezut-o O altă femeie mi-a zis când încercam să-mi feresc tălpile de un ciulin Nu te

Dragă Mădălina, Te rog să te oprești câteva clipe din orice vei fi făcând atunci când scrisoarea mea te va surprinde acolo, departe, unde ai ales să mergi, și să citești rândurile obosite ale

În geometria unui vis Sunt Ana lui Manole Trăindu-și nedumeririle Cărămidă cu cărămidă Într-o zidire/ împietrire a sufletului rebel. Între Ana lui Manole Și Anna Karenina – Dându-se pe

în copilărie uneori îmi imaginam fericirea ziceam că pesemne fericirea e atunci când prințul cel frumos te duce pe un cal alb în palatul său cu zeci de odăi cu sute de servitori credeam

Mai întâi ți se atribuie rolul. n-ai niciun merit că te-ai născut pion sau rege, nicio vină că ești cal sau nebun. când nu stai cuminte în pătrățica ta, te agiți încolo și-ncoace în limita

din vârful lumii, deasupra barierei de nori, cuvintele aproape nu mai contează; ce mai poți să duci cu tine din lumea pe care ai lăsat-o în urmă? vreo amintire pe undeva, vreun dor prin

Spre alte zări plecând, duc dorurile noastre răvășite-n bătaia aripilor. Azi dimineață, o pasăre îmi poposise la geam. “Tu cine ești?“ o-ntrebam în gând. “Ale cui doruri colinzi la fereastra

Afară e lumină iar în visul meu era noapte pe pământ grâul crescuse înalt pe cer stelele se aliniaseră toate ca la apelul de seară Eram la țară așadar numai acolo cerul se vede atât de

Umbra acestui bărbat îmi spune noapte bună el pare că nu mi-ar spune parcă ar mai prelungi tăcerea dintre noi dar umbra lui se depărtează lent cu pași nehotărâți; l-aș striga, l-aș întoarce,

Într-una din zilele mohorâte ale lui 1988, studenții anului doi „anorganică” rămăseseră după cursuri, în amfiteatrul întunecos L022. Fusese convocată ad-hoc una dintre ședințele ASCR*, la care urma

Doar praful rămăsese la fel. Drumul era tot așa de prăfos ca în vremea copilăriei, când își înfunda tălpile până la glezne, bucurându-se de atingerea moale și catifelată. Era una dintre senzațiile

„Nu, Roger, mie nu mi-a lipsit niciodată cineva cu care să fac dragoste, însă marea lipsă a vieții mele a fost cineva cu care să visez.”. I-o spusese pilotului înainte de aterizarea pe aeroportul

Dintotdeauna iedera și-a croit drum spre înălțimi, găsindu-și un pom falnic, sănătos și răbdător pe care să se înfășoare, sufocându-l. Dintotdeauna iedera a știut ce vrea, urcându-se cu fiecare zi

(După o întâmplare reală) Domnișoara Zizi, angajată a Băncii, cu contract pe perioadă nedeterminată, ea fiind, totuși, o persoană cât se poate de determinată altfel, tocmai ieșise din biroul