Florentina-Loredana Dalian

Ion, că mă citești e o bucurie pentru mine. La fel și faptul că metafora te-a „atins”. Mulțumesc, dumneavoastră, poetule!

Îți mulțumesc. Pentru că am constatat că ești nouă pe site, te sfătuiesc să faci comentarii mai elaborate pentru a nu fi trimise în off-topic. Mie, ca și autor, îmi ajunge daca un cititor își exprima opinia/impresiile chiar și printr-un cuvânt, dar regulamentului site-ului spune altceva.
Bine ai venit în lumea poeziei și mulțumesc de popas aici.

Nae, eu nu l-am cunoscut pe acest OM, dar tu l-ai descris atât de frumos, încât regret că nu l-am cunoscut. Sunt impresionată ori de câte ori un om lasă o dâră luminoasă în urma lui, în semenii săi. Domnul să-l odihnească în pace!

La Prislop am fost o dată, la Sâmbăta de vreo trei ori, biserica Drăgănescu nu am văzut-o, dar o am în vedere. Părintele Arsenie Boca are o pictură aparte, în special chipul Mântuitorului și al Maicii Domnului sunt altfel decât în majoritatea icoanelor, iradiază mai multă căldură, mai multă lumină, nu știu. El spunea că a pictat-o pe Maica Domnului așa cum i s-a arătat.
Eu cred că textul tău are și valoare literară, un scriitor bun nu prea scrie nici procese verbale fără valoare literarră, darămite...
Să fiu sinceră, la Prislop, nici eu n-am simțit mare lucru, poate pentru că eram înghețată bocnă, poate pentru că mă enerva aglomerația. Mi-am propus să merg acolo o dată vara.
Și da, am fost contemporani cu un mare Părinte (mă feresc să spun sfânt, de vreme ce nu noi decidem).
Sper să continui ce ai început aici. Eu voi citi cu interes.

Multumesc de trecerea domniei voastre rondeliste si de zicere! Textele basbuzucite au fost postate in revista Helis din martie a.c, dupa această... cronicuta. Dacă-i musai, le citești acolo.
:)

Frumoasă zicere despre neputință, despre lepădare, despre trădare...
Și titlul îmi pare inspirat.
„Dumnezeu minus oricare iudă
egal Dumnezeu plus o cruce plus unsprezece”
Reușit, felicitări!

Unii zic că ar fi un tip grozav.
Ce cred eu:
Cu asemenea povești,
Eu cred că te... grozăvești!

Norică, acest sentiment de vinovăție îl cunosc și eu. Dar mă înverșunez ca, până la urmă, să citesc toate acele cărți aflate în așteptare.
Tu, însă, nu-ți face iluzii în ce privește Cronica de stână! Până apare cartea, o să uiți ce-ai citit. Așa că va trebui s-o citești din nou. Vezi că te-ascult! :)
Mulțumesc pentru comentariu. Și vezi mai bine să nu te prindă apocalipsa cu acele cărți pe care mi le datorezi în sertar! :))

În cazul Cronicilor de stână, talentul autoarei (dacă există, atât cât există) este pus în valoare de conjuctură, de situațiile create, de personajele prezente. Este cu adevărat o atmosferă plăcută, una dintre puținele bucurii ale sufletului în vremurile pe care le trăim. Personal, am tânjit tot timpul după astfel de întâlniri, după astfel de prieteni. S-ar zice că, în cazul meu, zicala „Ai grijă ce-ți dorești...” s-a dovedit adevărată.

Mulțumesc pentru impresii și aprecieri.
Cu prețuire,
FLD

Mulțumesc de atenționare, Maria, am completat. Cunosc acest nume din concursurile de pe kukai, cred.

Cristina, mă bucur că ți-a plăcut pagina „mea”. În realitate, ea arată mai bine, eu am cam scăzut din calitatea imaginii, datorită scanării, ceea ce face să apară pe partea cu haiku-ul desenul paginii de pe verso. Dar am dorit să se vadă cât de cât cum se prezintă. Mulțumesc de cuvinte și pentru link (citisem, da, articolul și la vremea lui).

Haiku-ul tău, ca și ale celorlalți participanți, au fost bine puse în valoare de picturile domnului Codrescu, realizate în stilul specific acestei arte. Ar fi fost interesantă o expoziție de haiga. Mulțumesc de cuvinte!

Din nou, mulțumesc, Eugenia, pentru asigurarea unei mai bune vizibilități a textului.

N-am știut de această zi. Dar aflând de la Florian (frumos gestul său), îți urez și eu, dragă Eugenia, ani mulți, plini de bucurii și putere de creație!

Mulțumesc de prezență și pentru felicitările cuvenite celor în drept. Sper ca n-am omis pe nimeni dintre românii prezenți în carte. Eu am cules numele din anexa cu indexul autorilor. Nu știu de ce, aveam impresia că te-am văzut și pe tine, dar în această listă nu te-am trecut. Dacă am greșit, aș dori să fiu atenționată.
Da, într-adevăr este o carte de excepție. Eu n-am vrut decât să semnalez apariția ei, lăsând pe alții, mai pricepuți, să o comenteze. Mi-au plăcut atât haiku-urile cât și realizarea grafică.

Mulțumesc, Eugenia, pentru ajutorul prompt oferit cu imaginile!

Părerea mea este că tocmai tu ești cea mai nimerită persoană (dintre coautori)pentru a spune cât de mult ne-am apropiat (sau mai degrabă nu ne-am apropiat) de ceea ce se cheamă spiritul japonez. Pentru că ai fost acolo, pentru că ai respirat acel aer, pentru că ai pus suflet în fotografii. Personal, am scris foarte greu de data aceasta (noroc cu îngăduința Cristinei, care a primit poemul abia la 12 noaptea, înainte de postare), în ciuda faptului că, de obicei, trimit destul de repede. Nu doar timpul m-a ținut în loc, dar am simțit o mare responsabilitate: să scrii haiku, să fie pe fotografie din Japonia, să mai fie și bun. Mie nu mi-a plăcut ce am scris. Haiku-ul meu poate fi unul bunicel, dar, dacă nu te-ai uita la imagine, el ar putea la fel de bine să reprezinte... Belgia. Sau România. N-am reușit să strecor și un pic de Japonia. Unora dintre colegi le-a reușit (măcar prin folosirea numelui obiectivului din fotografie), alții... ca și mine. Oricum, ansamblul este frumos, dacă nu ținem cont de anumite exigențe și, ce-i mai important, rămâne ideea de realizare ÎMPREUNÃ. Pentru care felicit tot colectivul!

Un text cald, sensibil și, chiar dacă este o amintire personală, îl consider literatură, prin frumusețea zicerii. Mi-a plăcut modul în care ați descris lumea mamei, dar și pe cea (aproape invizibilă) a Părintelui Drăguleț.

În vara lui 2009, după ce m-am întors din Turcia, după ce vizitasem (și) o parte din Istambul, inclusiv Palatul Dolmabahce, dacă m-ai fi întrebat „Ce vrei să fii când te-oi face mare?”, răspunsul ar fi venit pe negândite: sultan! :) Vizitând anumite obiective, simți cum, la ăia, curge bogăția pe pereți, nu degeaba au fost ditamai Imperiul. Pe de altă parte, ești frapat și de fața cealaltă, a sărăciei, care îi obligă pe turci să muncească de tineri (chiar de copii). Sunt multe lucruri fascinante în Turcia, pe unele le-ai atins în acest articol foarte bine, Norică. Dar ar merita fiecare un capitol separat. Unul dintre lucrurile care m-au frapat și pe mine a fost, într-adevăr, respectul, mai bine zis adulația acestui popor pentru Ataturk. Nu există local în care să intri și să nu vezi zeci de fotografii ale sale. Oricum, după ce am vizitat atât cât am reușit în Turcia, m-am întors cu o altă părere despre poporul turc, una mult mai favorabilă decât cea pe care mi-o formasem de la distanță. Mi s-au părut mult mai calzi, mai aproape spiritual de noi decât grecii, de exemplu. Acest aspect mă intrigă, având în vedere „apartenența” noastră religioasă comună cu grecii. Dar asta e! Există la turci o mare toleranță (inclusiv religioasă), sunt binevoitori, glumeți. Cât despre modul în care se pricep la comerț, nu vreau să-mi aduc aminte! Au un stil de-a face să-ți sară banii din buzunare!
Te felicit și pentru acest text, prin intermediul căruia ne-ai mai plimbat și pe noi prin cele lumi (a propos: și eu am stat nițel crăcănată între Europa și Asia:). Dar cum, măi Norică, nu știai că Sfântul Apostol Andrei a creștinat România, începând chiar cu Dobrogea? Pentru asta te cert. Mai du-te și tu la Biserică! :) sau măcar mai documentează-te, că văd că ești neîntecut la capitolul ăsta.
Și te mai cert pentru ceva: mi-ai adus aminte de bunătățile alea de dulciuri, tocmai acum când am decis c-ar fi cazul să mai dau și eu vreo două Kilograme jos!

Multumim, să ne bucurăm mai departe de această comunitate virtuală care ne suportă, cu bune și cu rele.
Crăciun fericit și La mulți ani tuturor!

Îmi place această proză, deși e scurtă. Ai descris o stare, un cadru bine așezat precum ardeleanul care nu era nici vesel, nici trist. Aștept, cu interes, continuarea. Și te felicit că ne prezinți și această față a scrisului tău.
Crăciun cu liniște și bucurie!

Înțelesesem că nu e vorba de cârcoteală. De altfel, e foarte bine când se atrage atenția asupra unor aspecte. Da, eu m-am gândit mai degrabă la Monalisa. Și de aceea mi-a și sunat mai firesc. De lene, nici măcar n-am corectat.
Mulțumesc de revenire și de urări!

Mulțumesc pentru apreciere și observație. Am ezitat mult acolo, mi se părea normal să spun Monei Lisa (că la fel spun Florentinei Loredana, nu Florentina Loredanei), dar parcă mi-a sunat mai bine Mona-Lisei. Voi corecta.
Cât despre Xena, eu n-am decât 1,60. Despre restul nu comentez :)