Florentina-Loredana Dalian

Nu, n-am să-ndrăznesc.

Pe mine mă întreb. Când si când îmi pun una din aceste întrebări, în functie de situatie. Si totusi, dacă te-as întreba, ce mi-ai spune?

Tare drăgălasă poezia ta!

Dar eu să nu-ti spun de câte ori te-am citit (cu multă plăcere), nelăsând întotdeauna un semn?
Cu drag!

Eugen, m-ai întristat asa de dimineată. Nu ai voie să gândesti asa, iartă-mi tonul imperativ. Nimeni nu trebuie să gândească atât de urât despre el însusi. Nu te cunosc, dar nu mi te pot imagina o caricatură de om. Cât despre ultima parte a afirmatiei, sunt sigură că s-ar găsi cineva care să-ti fie alături doar de drag. Întotdeauna se găseste.

“De ce?“ Pentru că asa este viata. Oamenii îsi aleg singuri notiunea de bine, e clar? Binele pe care i-l doreai tu, nu era si al ei, poate. Apoi sunt mai degrabă de părerea Inei, pare mai mult un contract vânzare-cumpărare, de ambele părti, doar că tu l-ai numit...iubire?
“I-am dat tot ce-am avut mai bun în mine.“ De unde stii? Cum poti fi sigur că nu ti s-a părut numai?
Cât despre sinucidere...poate sunt prea dură, dar nu accept sinuciderea din dragoste.
Si-acum o întrebare personală- de-asta esti (sau doar pari) misogin?

Da, ai si tu dreptate.
Să vedem ce părere are autoarea.

Ce-ar fi să începi cu “ofer suflet răstignit pentru o zi de iubire“?
S-ar putea să se umple târgul...

Superb! Si nu mai violent decât e necesar. Cum violente sunt multe întâmplări (amintiri)din viata noastră. Nu e cazul să le negăm înfăsurându-le în cuvinte blânde.

Mie mi se pare, Daniel, că cei doi nici n-au altă sansă decât să fie “capete vorbitoare“ si asta doar când D-na E. ia o pauză pentru respiratie. În rest, sunt doar capete, viitoarea mamă soacră nelăsându-le nici un răgaz să “se producă“, să fie ei însisi. Mie îmi place textul asa.

Da, Cristian, da, da! Ai “prins“ cheia. Si pentru mine e suficient dacă a prins-o cineva. Sinceră să fiu, nu mă mai asteptam. Probabil esti “setat“ pe acelasi mod de simtire ca si mine.
Cât despre critica referitoare la “cătei“, nu mă supăr, bineînteles, nici eu n-am fost multumită de rezultat. Si totusi, trebuie să recunosc- eu am scris-o.

N-as zice că mă hlizesc din orice, dar de data asta nu mă pot opri din râs, îmi tremură mâinile pe tastatură. Desi mi-as dori, mă tem să mai citesc o dată textul, deja mi-am stricat bunătate de machiaj.
Am citit ceva la viata mea, dar n-as fi crezut că cineva poate scrie si descrie cu atâta umor si talent o asa “surpriză“. Felicitări! Si multumesc...atât de putine motive sunt să râzi cu poftă...

“Un pumn de stele sclipeste mai frumos decât unul de cocosei“.
Si mie mi se pare, nu doar uneori, ci mai mereu. Am simtit dintotdeauna că nu apartin generatiei mele prin simtire, chiar si prin gusturi si as îndrăzni să afirm că asta nu tine doar de vârstă. De multe ori duc această luptă cu mine- cum să rămân cine sunt si totodată să fiu un “om nou“.
Contine mult realism acest eseu si adevăruri destul de triste pentru noi, cei rămasi în derivă, obositi de-a ne regăsi printre atâtea “modele“ si de-a ne strădui să ne canalizăm copiii spre adevăratele valori. Greu, foarte greu, într-o astfel de lume “nouă“.

M-ai amuzat teribil cu textul ăsta al tău. Doamna Epurică există, sau e doar rodul imaginatiei tale? Si încă o curiozitate - ce-i aia “înturlucat“?
Mai scrie, Ina, îmi place.

Că N este Nouras, mi-am dat seama din capul textului.
Mi-a plăcut modul în care ai ales să prezinti frânturi de amintiri care te-au marcat, căci despre scris m-am convins de mult (am fost, de altfel, cititorul cu nr. 1 al textului)
Cele trei ceasuri sunt oare cele trei mari perioade din viata noastră (copilăria, tineretea, bătrânetea)? Dar cum ne dăm oare seama când unul din ele a executat rotatia completă?
Sper, Cristian, că ne vei mai povesti si despre parfumul altor veri.
Si nu sunt indulgentă (a propos de un răspuns de-al tău), pur si simplu scrii pe gustul meu.

Multumesc, Elia! O să tin cont.

Hm...Si iar nu pot decât să tac...în câteva cuvinte de admiratie.
“Dar noi rămânem cu degetele însângerate/ încercând să adunăm cioburile/ unei lumi care nu ne mai apartine“. Prin degete ai vrut să faci trimitere la suflete, nu?
Mie mi-a plăcut de mult.

Multumesc, Virgil, că nu te-a răbdat inima să mă lasi bosumflată. Acum dormi si poate visezi una din poeziile cu care ne încânti.
Nu e vorba de presiune, pur si simplu îmi pasă. Si n-as vrea să te dezamăgesc, cum n-as vrea să-l dezamăgesc pe Nouras, pe Elia, pe D.D-ul, ca de altfel pe nici unul din cititorii mei, fie că acestia s-au exprimat sau nu în vreun fel. De tine si de părerea ta îmi pasă în special pentru că ai fost unul dintre primii care m-au încurajat atât de frumos (unele lucruri nu se uită niciodată), deci asta e.
Uite, vezi, mie tocmai finalul mi-a plăcut mai mult la textul ăsta. Si nu mi se pare deloc “cetos“. Mi se pare evident c-a fost surprins, de schimbul care venise mai devreme, în timp ce încerca să profite de a doua sansă de a elibera pe unul din cei a căror privire “îi luase mintile“.
Si la fel de clar mi se pare că acum stă după gratii, sperând inutil la eliberare din partea unuia (gardianul lui) care “să-l simtă“ (si-asteaptă să-i citească cineva în ochi“). N-am vrut să folosesc prea multe vorbe lămuritoare în text, în fond nu naratiunea era importantă.

Felicitări, Sorin! O meritai de mult.

Am avut emotii, Virgil, până am văzut acel “E fain textul“.
Încă de când îl scriam, m-am gândit “Ce-o să zică Virgil?“
Nu frământările gardianului am vrut să le evidentiez, dar văd că nimeni nu mă întelege, deci nu reusesc să trensmit printre rânduri. M-am întristat si m-am bosumflat si, da , ai dreptate Virgil, o să mă întorc la banalitătile mele.