Poezie

Ora stingerii

1 min lectură·2 noiembrie 2011

Mediu

Mă uit la mine ca la televizor

alb-negru

văd cum îmi trec oameni prin viață,

cum pleacă din mine fără priviri înapoi.

Așa, dragilor, grăbiți-vă,

cărați-vă până la capătul lumii!

Unde mama zmeilor vă duceți cu toții

și cât de departe de inima-aceasta credeți c-o s-ajungeți?

Aveți grijă să nu vă uitați pălăria,

mănușile, năravurile, umbrela...

și neapărat puneți-vă două fulare la gât!

Înfofoliților!

Înzorzonaților!

Dacă tot plecați, plecați mai repede, mai credibil, mai... ireversibil!

Rupeți mai hotărât cu cleștele înroșit

ceea ce vi se cuvine,

luați-vă colțul vostru de inimă!

Închideți poarta!

Trântiți-o tare, cu zgomot, cu aplomb.

Dacă tot plecați, faceți-o măcar temeinic și definitiv,

nu-mi lăsați regrete siropoase, doruri, promisiuni

de revedere la sfântu-așteaptă,

luați-vă mărunțișul de viață prin buzunare și duceți-vă învârtindu-vă!

Ce-aveți? De ce șovăiți?

Hai mai repede, e ora stingerii

sentimentelor second-hand!

Cine are nevoie de jumătățile voastre de iubire,

de jumătățile voastre de trădare?

Valea, când zic!

Eu mai rămân în acest noiembrie incomod

să vă număr pașii apăsați pe inimă.

Să nu-mi scrieți!

Toate cuvintele omenirii nu fac nici cât

o singură plecare...

002.061

Florentina-Loredana Dalian. “Ora stingerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentina-loredana-dalian/poezie/13992665/ora-stingerii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.