Două singurătăți

Mi-a plăcut expresia \"două singurătăți\". Așa că brodez pe marginea ei.


În amfiteatru
sute de singurătăți
stau în găoace -
însă doar profesoara
cu-adevărat singură

Mulțumesc de semnul lăsat. „Broderia” ta are o idee interesantă. Nu-mi place cuvântul găoace. Cel puțin în context.
:)

Este poemul meu prefera!

Două singurătăți scăldate în soarele care apune și se lasă întunericul, de parcă n-ar fi de ajuns că timpul se scurge implacabil...

Frumos!

Da, două singurătăți, care par avea totuși șansa de a se reuni, fie și-ntr-un apus. Cam asta mi-a sugerat fotografia de la care am pornit scrierea poemului. Soarele apunând după acele piscuri întunecate, o întâlnire sau unirea celor două singurătăți într-una și mai tristă.
Mă bucur că ți-a plăcut și îți mulțumesc pentru că mi-ai spus-o. Mă încurajează să continui.