Mediu
Þi-aș scrie, dar parcă
cineva mi-a furat cuvintele;
ți-aș desena,
dar mâna mea stângă nu mai știe
cum se face o inimă;
poate ar fi mai bine să-ți cânt?
o, nu, cântecul e-atât de efemer!
ți-aș astupa ochii cu palmele,
punându-te să ghicești
cine-i pacostea din spatele tău,
râzând și știind că tu știi,
dar întrebând așa, de formă,
numai din bucuria de-a-și auzi numele
din gura ta;
ți-aș telefona în miezul nopții,
dar scula asta hi-tech se uită urât la mine
- că n-am maniere!
Așa încât mă mulțumesc să-ți trimit un gând
despre care nu voi ști niciodată
prin ce sfere s-a rătăcit
înainte s-ajungă la tine...
023
0
Gândul îl transfigurezi în forme lirice, îl desenezi pe o foaie desprinsă din cartea nesfârșită a realității, iar efemeritatea lui o prefaci în cântec existențial.