FLOARE PETROV

îmi este inima resemnată zglobie romanța resemnării o cântă în taină ea nu vrea să știe de xenofobie sângele o încălzește că o haină. inima îmi zâmbește în ecografie când soarele răsare

trăiesc în simbioză cu magia terestră munți râuri codri îmi dau lecții de viață mistere am strâns din pictură rupestră zâmbete solare să am mereu pe față. cuvintele îmi dau magistrală

fotografii cu noi înșirate-s pe raft îmi dau sentimentul că eșți aproape speranța-i spumoasă ca berea la draft efervescența ei nu vreau să-mi scape. iubite știu că-ți este dor de noi în vara

respir meditez la o speranța nouă că-mi vei veni în vis în pași de dans pe petale de raze scăldate în rouă cu iubire în inimă fremătând în balans. iubirea noastră n-am s-o dau uitării a fost

neînțelegeri cu Dumnezeu acum remediez m-am împăcat cu moartea bărbatului meu odă speranței compun în sol diez timpul însingurării nu îmi mai pare greu. litere voioase aștern pe fila albă în

mă bântuie dorul dar nu contează e aliatul sufletului la imaginații scenarii fabuloase pe cer proiectează participă cu stelele la divinații. dorul meu e sprinten ca un atlet aleargă pe toate

inima mea brodează iubirea sangvină și melancolia o transformă-n slovă ea crede că destinul n-are nici o vină când își lasă oful pe frunză de mangrovă. flacăra pasiunii în inima se naște și

mă energizează cafeaua cu aburi și-mi amintesc cu drag de tinerețe atunci iubirea nu cunoștea volburi îmi învăluia inima cu finețe. retrăiesc momente dulci ca ciocolata iubirea mea a fost un

trec prin curcubeu sentimentul iubirii în el zile de toamnă se colorează capătă magie și tainele vorbirii deasupra e soarele care veghează. aș vrea să fiu și eu un curcubeu să opresc ploile

iubirea pentru Dumnezeu vastă ca oceanul face din mine un om milostiv evlavios fiecare sentiment energic ca mărgeanul urmează o virtute în spirit cuvios. cu fruntea miruită ating cerul ploaia

dorul se zbate ca fluturele în cocon să iasă la lumină să te caute iubire să îmi mai faci o serenadă la balcon să-ți savurez dulceața din vorbire. dorul nebun cu trup de silicon mă ține în

am dansat cu ielele în codru să nu fiu singură sub clar de lună dansul lor era vigorant și modru îmi închipuiam că suntem împreună. mă ascundeam de coșmarul nopții după trunchiul unui brad

ți-am cucerit iubirea ca pe un trofeu și am cântat-o pe scene de vis m-a transformat romantic corifeu o veșnicie în doi mi-ai promis. cu iubirea ta mi-am făcut perfuzii să mă simt vie cu

îmi cânt singurătatea ca un Periș în colivia mea de fier forjat ploaia dansează pe acoperiș eu mai am cuvinte de aranjat. în lanul de idei este seceriș tu iubite în vis m-ai încurajat îmi

pășunez gânduri ca pe o herghelie și cerul îmi deschide un tainic portal stele varsă peste mine ninsori de veselie luceferi mă seduc cu bolero sentimental. iarna se apropie grabită nu mi-e

cuget să îmi rezolv restanțele din karmă dar nu e ușor lumea-i întoarsă pe dos și timpul mă ține în stare de alarmă nimicește fără milă un virus hidos. oamenii s-au schimbat sunt suspicioși pe

restricții de viață speranțe cu mască timpul pare nebun conduce haotic sărăcia lucie pare să se înmulțească parcă și Dumnezeu a devenit nevrotic. pâinea mult trudită are gust de

împart bucurii cu un Bichon Maltez m-a scos din butoiul cu melancolie în blocul cu fațada portocalie de singurătate mă delimitez. mi-e dor să mai fac o paranghelie chiuituri pe cer să

nu am fost și nu voi fi un fariseu îmi urmez credința spre îndumnezeire Hristos mă ghidează pe ceresc traseu soarele mă mângâie zilnic la trezire. aprofundez metodic învățături de sfinți cred

suflet romantic de lampagiu aprinde lumina în visul de noapte ridică-mă la cer ca un macaragiu să mai aud a dragostei șoapte. acolo e bărbatul meu iubit pe trepte de dor urc neobosită marea

în arena morții lupt ca un matador cât aș vrea s-o înving s-o îngrop în pământ apoi să mă îndrept pe-al nopții coridor la iubirea mea de pe aripi de cânt. dar moartea mă trântește fără milă pe

lacrimi povestesc taina dorului zile rubinii adunate-n ploi amintiri scăldate în roua cerului zâmbetul păstrat în poza cu noi. nu știu cu dorul ce să mă mai fac nu mi te aduce iubite

ploaia spală lin arborii golași vântul rătăcește pe cărări aiurea frunzele uscate trosnesc sub pași eu îmi imaginez ce visează pădurea. în iarba uscată suspină greierași doar crizantemele mai

înalț osanale universului sacral tot ce am avut nevoie mi-a oferit mereu toarnă peste mine visuri din astral cu recunoștință e plin sufletul meu. pot spune că destinul îmi este