FLOARE PETROV

noaptea când mă năpădesc gânduri confuze iar fac disperat apel la steaua mea întâlnesc poeții drepte, lucide călăuze ce-mprospătează timpul pe subtilă rețea. mărturisiri de veac abandonat de

bună dimineața lumină suavă bine ai venit să mă eliberezi la coșmarele nopții-am fost sclavă prin întuneric am îndurat corvezi. lumină tu înveșmântezi sufletul gol și te extinzi către margini

nu contează de unde bate vântul am rădăcini puternice ramuri nemuritoare ca bradul care-și ia spre cer avântul înălțat pe creste și zâmbind la soare. când vântul mă pleznește peste față și mă

mă pierd în miezul orelor târzii visul e hoinar nu a venit la timp dar mă scufund în val de poezii însămânțez gânduri pe al nopții câmp. bat bucuria în cui ca pe-o icoană să mă închin la ea

îi construiesc credinței încă un tronson catapetesme de lumini îmbracă altarul anihilez remușcarea ca pe un frison și beau agheasmă ca să-mi sting jarul. aprind o lumânare în liniște mă rog și

retrăiesc amintiri cu nopți albastre când mă ningea cu praf fin de stele sau când închipuiam zboruri măiastre cu fluturi prin poiene cu sublime lalele. îmi amintesc de prima tinerețe de

cresc dramele planetei într-un mod nebulos salvarea ei este o stare de urgență dar parcă Dumnezeu este neputincios sau are cu lumea vre-o divergență. lovite de furtuni sau de incendii pădurile

îmi propulsez privirea printre stele acolo nu sunt griji și nici migrene acolo am găsit iubirile mirene emoții de argint alunecă sub piele. știu că viața mea este unică mi-a dat șansa să

ca trandafirii care și-au pierdut spinii așa mă simt și eu în palma de lumină deasupra mea păsări trasează linii pentru eșecuri am și eu o vină. cu firul vieții înnodat pe-o rază pot

primăvara mă transpune în starea poesis muguri de metafore gândurile devin momente întărite cu bifidus essensis sunt călăuzite de soarele divin. păcatul metafizic se pierde în raze fulgerul

inima mea iubite este desperecheată plânge și suspină după tine zilnic liniștea ca armonia este trunchiată nu îmi mai recunosc destinul silnic. dorul răsunător îmi pare un tulnic trezește și

o senzație difuză un sentiment inefabil trezesc în mine intime rezonanțe mă învâluie sonorități în mod mirabil izolez melancolia în azure nuanțe. primesc cu intensitate torentul

Nici o operă istorică bazată pe concepte filozofice nu a apărut din nimic. Creștinismul a fost adus pe pământ pentru oameni de Iisus Hristos, plin de elemente ale fondului de noțiuni privind viața

sărbătorim iubirea cu Sfintul Valentin inimi de ciocolată sunt cadoul perfect extazul se ridică pe cer diamantin senzații transparente vibrează în afect. drumul spre fericire e pavat cu

pe inima zilei toamna scrie un poem și dragostea devine păpușă de cristal oamenii etalează romantismul suprem vântul poartă emoții în ritm muzical. secunde se nuntesc într-un frumos

între numeroase valențe de circ, ce mai înseamnă un uman principiu? nu-i oare o imensă arenă cu lei ce sfâșie simțirea până la supliciu, dar cuvântul niciodată nu dărâmă aprigi zei. între

sunt oaia care de demult s-a rupt de turmă și de atunci tot pasc nervuri din verzituri astrale. prezentul îl împing în față și-o bucurie las în urmă pentru respirări abstracte ce se-așeazăƒ pe o

născută din iubire cu destin fermecat plămădesc iubire cu stele în palme drumul către lumină este sofisticat dar mă stecor abil printre sudalme. urc muntele cu teamă de prăpăstii dar știu că