FLOARE PETROV

mă închipui cu iubitul meu la Sant Tropez acolo unde noaptea distracția e-n toi fantezia-mi face acrobații la trapez visuri sentimente îmbracă haine noi. e noapte ascult rapsodia lui Frank

am ridicat iubirea pe un piedestal soarele să o atingă cu tandrețe zilnic să izvodească emoții de cristal cu amintiri din prima tinerețe. nu trece o zi fără iubire pură sângele o brodează cu

sunt vlăguită tristă am sufletul spășit de-o vreme rătăcesc în labirintul timpului pesemne am ales drumul anevoios greșit se apropie de mine vremea sfârșitului. scoate-mă Doamne din vastul

e scrisă cu sânge istoria lumii viața e o luptă de supraviețuire au înnebunit arhanghelii și heruvimii a început apocaliptică dezlănțuire. acum e vremea să purced o analiză asupra astei lumi

trubadurii fredonează sonata lunii luminile iubirii împodobesc orașul vântul cu tandrețe mângâie petunii visuri mărețe își urmează făgașul. ating cu gândul magicul univers mă imaginez o stea

vreau să trăiesc mereu cu iubirea în minte să fac cu ea minuni și dincolo de moarte născută-n inima blândă duioasă cuminte sentimente auguste cu lumea împarte. iubirea-i conectată la sursa

mă desfrunzesc de gânduri ca arborii toamna vara și-a făcut bagajele și a plecat emoții arămii recoltează vremea Doamna din romantismul sufletului alambicat. un ultim dans al frunzelor înainte

nu-mi calculez iubite zilele mohorâte nici dorul de tine nu îl mai măsor doar amintirile au rămas însorite ordonate cronologic într-un clasor. mai studiez geometria iubirii noastre inima a

se oglindește Dumnezeu în lacrima mea nu, antihristului n-am să-i fiu pradă acum plină de iubire inima se vrea rodind emoții ca mărul din ogradă. nimic în lumea asta nu m-a înrăit vreau să

pădurile pioase lăsate-s de izbeliște moartea se mută de la pom la pom cât vezi cu ochii o dezolantă priveliște amintește ce barbar poate fi un om. sunt sufocate râurile cu gunoaie vântul

cântecul asurzitor haotic de topoare îl împrăștie vântul buimac de furie picură pe frunze lacrimi din soare slova mea îndurerată este mărturie. până și umbrele în codru se cutremură de dramele

n-am prins peștele de aur în năvod dar speranța nicicând n-o voi pierde nimeni nu-mi cunoaște a norocului cod credința se extinde ca tundra verde. mai am multe de făcut în lumea asta aș vrea

nimic nu-i imposibil nimic nu e greu pentru a-mi urma visul până la stele și să vreau iubirea să dureze mereu în lumea mare împânzită cu castele. m-aș vrea un nufăr pe lacul turcoaz pe

gândurile-mi freamătă blânde ca mioarele toate aspiră tainic la un viitor sublim deasupra norilor le mângâie soarele se umple de lumină sanctuarul intim. inima îmi cântă precum

am doborât la pământ încă o pacoste este liber drumul meu spre fericire vatra sufletului este plină de dragoste gânduri captează din soare strălucire. în oceanul de iubire mai cuceresc o

în oglinda cuvântului când mă privesc nu îmi este rușine și nici teamă eu nu las literele ca să geamă când în peretele timpului le zidesc. din idei luminoase am zidit altar la care mă închin

creditul de viață l-am luat cu dobândă cu patimile sângelui plătesc an de an vreau asupra morții să am o izbândă precum are-n valuri istețul mărgean. viața e grea plină de afurisenii și

dorul ca flacăra iar mă cuprinde înflorește rugul în rugăciunea mea îmi lipsește dragostea care mă adormea neliniștea nopții la cer se extinde. suferința neagră treptat mă devoră îmi tulbură

cât ești soartă de nedreaptă! mii de lovituri mi-ai dat pe toate greu le-am răbdat nu știu ce mă mai așteaptă. trec valuri de necaz și supin peste sufletul meu încercat parcă și drumurile

mi-a expirat pașaportul pentru fericire la granița timpului trecutul mă ajunge dorul de iubit cerul îl străpunge îmi apare-n visuri că o plăsmuire. îmi amintesc de nopțile în doi când ne jurăm

doar în vis iubite ne mai putem atinge să mai simțim fiorii dulci înaripați îți promit că până moartea mă va învinge de iubirea mea imensă vom fi apărați. mariajul nostru magic consfințit de

valuri mă poartă-n larg ca pe o velă vâslesc în noapte cu năvalnic dor viața mea a fost o mistică telenovelă am învățat să iubesc să iert să ador. am iubit puternic cu patimă de nimfă pe

privesc spre cer din al nopții pridvor acolo dăinuie acum bărbatul meu dorurile de el curg precum un izvor am să-l ador am să-l iubesc mereu. am să-l cinstesc cum știu numai eu ca pe un

dorințele toate acum sunt dospite o pâine de lumină am să coc pe vatră trece prin fața mea căruța cu ispite înghit în sec tăcută ca o piatră. nimic nu mai vreau să cer de la viață moartea mi-a