FLOARE PETROV

munți de gunoaie dezolantă priveliște sub zei stăpâni în chip de gheonoaie liniștea și armonia lăsate-s de izbeliște așteptări ticsite cu iluzii o droaie. s-au împuținat speranțele de

în cartea vieții scriu și eu un verset în care cuvintele reflectă universul eu nu am să pun iubirea în corset să se extindă ca lumina ca versul. cu câțiva firfirici în portmoneu îi dau vieții

îndepărtez păienjenișul gândurilor perimate împart cu voi emoția ca roua de curată inima mea cântă cu iubiri înconjurată cu colecția compusă din momente sublimate. mă însoțește toamna cu

mă aflu iar la răscruce de drumuri cu ispite dulci ce nu le-am respins cu timpul care îmi impune ritmuri să fiu echilibrată și de neînvins. cu sufletul de beduini închiriat străbat deșertul să

acordez în suflet bătrâna chitară un cântec vesel iar să compun să nu-mi mai suspine inima solitară cu toate fericirile care apun. gândurile-mi zboară pe aripi de sunet să găsească drumul unui

îmi dau speranță zorii izbăvitori ieșiți triumfători din întunericul vorace fac sublim spectacol pentru trăitori în suflete transferă liniște și pace. nimic nu-i mai sublim ca răsăritul când

ard ca lumânarea pentru sufletul pereche lacrimi se întrupează în sfânta lumină îmi regăsesc liniștea în scriptura veche înțelegând că moartea e o stare divină. aș răsuci timpul ca pe un

privesc iarăși în oglinda cu fantasme și mi se pare că sunt fiica lunii m-a crescut cu tot felul de basme îmbăiată în rouă de stele și petunii. îmi văd iubitul zâmbind pe o stea îmi veghează

iubirea m-a făcut să mă simt regină în regatul căsniciei cu sufletul pereche am ferit-o de a timpului rugină o păstrez cu vervă în datina străveche. i-am făcut iubirii sute de reclame să fie

vin spre tine iubite în pași de samba nu mai vreau moartea să ne despartă sângele iubirii îmi încălzește gamba lasă-mi deschisă a cerului poartă. sufletul meu e pregătit să zboare în brațele

vântul îngână romanța crizantemelor norii pregătesc o ploaie mireană orele se veselesc pe seama glumelor mirarea se lipește pe sprânceană. mi-e dragă Toamna cu bogăția de fantezii cu recolte

mai scump ca diamantul este Cuvântul Pace iubirea cântul dansul urmează după el știu că numai pacea ar putea reface raiul bombardat de un demon mișel. o horă a cuvintelor vreau acum să

îmi trăiesc soarta pas cu pas așteptând o minune de la viitor să-mi cânte iar secundele în ceas cântecul dragostei liniștitor. gândurile-mi zburdă ca niște licurici noaptea când Luna îmi spune

de disperare vreau să rămân străină să-mi chivernisesc zilele cu speranță pentru lume să fiu ca o lumină lină demiurgul milostiv mi-a dat siguranță. din litere compun o odă pentru

știu, tristețea așează umbre peste soare dar n-o pot alunga mă domină de-o vreme mult prea năpăstuită inima mă doare noiane de suspine mă duc la extreme. dacă aș putea da timpul înapoi la

iubite tu și eu în perfect tablou a făcut și timpul să se minuneze iubirea noastră răsună cu ecou cântată în codri de mândre cinteze. mariajul nostru un sublim cadou oferit de soare descris în

expun idei în haină de lumină curând vor ajunge povești de succes pentru răul din lume n-am nici o vină în sufletul meu nu are acces. Toamna m-a îmbrăcat în palton pastelat amprenta iubirii e

clapele timpului când albe când negre mai compun un cântec pentru viață precum pianul cu acorduri integre instrumentat de-o iubire măreață. cade bruma iar peste codrii de aramă dar ciocârlii

urc Golgota cu întrebări în rucsac și cu noianul de mirări sub tâmple vreau să știu ce ce este timpul posac? și face dezordine între sacre temple. de ce prăpăstii se cască în jur? și urcușul

când inima se pune cu mintea de acord iubirea de viață devine glorioasă atinge strălucirea stelei de nord scoate la lumină menirea prețioasă. când inima dansează cu mintea tango pregătește

fac cu cuvintele expozantă beție ca o consolare pentru vremea grea mă inspiră a poeților frăție și pana dintr-o aripă de turturea. pasiunea mea târzie este versul îl brodează inima cu fire de

scotocesc în sacul cu iluzii după o viziune genială poleită dau peste regrete și confuzii și de o canțonetă învechită. se așterne bruma peste concluzii vremea este rece și mult

cruciada mea vreau să o glorific să cuceresc cu visul constelații sacre despre nemurire acum mă edific nu-mi vlăguiesc destinul în simulacre. soarta mi-o destind pe un plai mirific strâng

zei corupți de fericire m-au deposedat cred că ar vrea să-mi ia și pâinea de la gură dar magice speranțe nu le-am cedat credința le-a plămădit cu aripi de anvergură. am și un vis măreț ce mă