FLOARE PETROV

mai bifez o bucurie în al toamnei calendar, și în fiecare zâmbet descopăr un poem, da, da, lumina zilnică este cerescul dar, nu mai am de o vreme motive să mă tem. înțelepciunea învelită în

timpul trece ca un tren prin gară, frumusețea verii a rămas în urmă, azi știu că fericirea este fugară, dar mi-a produs emoții, o turmă. nostalgia iar în mine se coboară, purtând o lacrimă în ochi

viața îmi cere să-i plătesc o frondă, mai valoroasă ca iubirea de smarald, schițez cu gândul zâmbetul de Giocondă, în liniștea albastră din ochi de herald. vreau printre anemone să mă scald, printre

cine să mă înțeleagă? n-are cine, sufletul meu suspină ca o violină, tristețea lăcrimează și dorul de tine, mă poartă năucă pe bătrâna colină. din răstimpuri vaste Septembrie vine, printre acorduri

mă înalț liniștită precum un curcubeu, între raze suave și o ploaie rară, am îngropat statutul de plebeu și înfloresc ca florile de primăvară. din viața mea am dăruit o parte, acestei lumi în care

Toate ființele existente pe pământ sunt creații ale Mamei Natură, fiecare are un rol determinat în evoluția vieții, aproape toate ființele au o inteligență demnă de admirat, cu excepția unor

Calea spirituală duce omul la un nivel superior de evoluție, duce la întâlnirea cu divinitatea. Calea spirituală nu se află în exterior ci adânc în interiorul ființei, calea spirituală începe din

tăcerea ca tristețea nu-mi este dragă, eu cu cuvântul și o ploaie albastră, de la suflet la suflet prin lumea largă, fluturi de emoții plămădesc la fereastră. eu prin cuvânt mi-am găsit

am câștigat lumină supremul trofeu, emoții de aur produce-n profunzime, aprinde întunericul ca focul lui Orfeu, gânduri purifică, le dă limpezime. continui cu vervă al vieții maraton, vocea sângelui

semnele timpului, minuni prevestesc, cerul a vărsat peste lume iertarea, boabe de romantism ca strugurii mustesc, gingașe crizanteme înmiresmează zarea. somnoroase păsări se pregătesc de noapte, în

m-a format frumos universul magnific, cu plecăciune și smerenie îi mulțumesc, zi de zi îi transmit salutul onorific și noaptea visuri mărețe primesc. a deschis pentru mine drumuri magistrale, o

toamna iar a așternut pe dealuri, covoare ruginii, arămii și roșii, cocorii pleacă stoluri, stoluri, și plâng de doruri albatroșii. lumina zilei este tot mai mică, parcă și soarele s-a micșorat, eu

români cinstiți cu suflete - cireși în floare, nu-i socotiți pe oamenii care s-au îndrăcit, viața din voi este motiv de sărbătoare, pe acest hotar timpul nu este sărăcit. petale de gânduri spre

viața este plină de capricii politruce, legile sunt făcute să fie încălcate, este târâtă prin noroaie Sfânta Cruce și lumea se afundă în păcate. pâinea cea de toate zilele este amară, viermii

în orașul cu stele pe acoperișuri, am trăi intens și cădere și faimă, demoni vor să-mpiedice hotărâte suișuri dar eu nici de moarte nu am spaimă. desculță prin rouă ca a verii nimfă, seva ierbii

vântul mătură vesel praful de pe asfalt, în parcuri de lumină fac hore zefirii, concertul mierlelor răsună în înalt, culorile iubirii dezmiardă trandafirii. parfumul de vacanță plutește în

cuvinte se ascund și înfloresc în versuri, se minunează Dumnezeu când le citește, astfel din conștiințe dispar stresuri cu romantice emoții lumea se fericește. iubiri se înmulțesc ca firele de

emoții cristalizate, iureș sentimental, în fiecare om văd un posibil prieten, timpul e luminos, fascinant, monumental, spre soare aleargă sufletul meu sprinten. din adâncuri scoate comori

eu când iubesc, iubesc ca marea, la țărm oameni pescăruși îmbrățișez, în adâncul meu se oglindește zarea, cu fire de lumină emoții brodez. cântă-mi iubire, cântă-mi minune, ca o soprană pentru lumea