FLOARE PETROV

numele mi-e scris pe-al toamnei imprimeu, cu arome și miresme iar mă ademenește, dantelă de lumină este sufletul meu, în întreaga ființă sângele doinește. inima îi face timpului o serenadă, e

aș sta o viață să privesc cum străluciți, știind că ne vegheați, că ne iubiți, mirobolante stele- surori ancestrale, ne completați ființa cu fericiri teatrale. visuri multe, mari, vărsați peste

cu frunzele se joacă vântul prin ponoare, stropi de ploaie dansează pe pervaz, se primenesc emoțiile la izvoare, toate ne spun să uităm de necaz. e festival de crizanteme în Agora, merii, perii,

cascada minunilor din iubire se revarsă, se scaldă soarele în limpezimea ei, chiar dacă timpul mai face câte-o farsă, lasă generos în urmă miresme de tei. iubire, floare rară cu fine petale, să

mai bifez o bucurie în al toamnei calendar, și în fiecare zâmbet descopăr un poem, da, da, lumina zilnică este cerescul dar, nu mai am de o vreme motive să mă tem. înțelepciunea învelită în

timpul trece ca un tren prin gară, frumusețea verii a rămas în urmă, azi știu că fericirea este fugară, dar mi-a produs emoții, o turmă. nostalgia iar în mine se coboară, purtând o lacrimă în ochi

viața îmi cere să-i plătesc o frondă, mai valoroasă ca iubirea de smarald, schițez cu gândul zâmbetul de Giocondă, în liniștea albastră din ochi de herald. vreau printre anemone să mă scald, printre

cine să mă înțeleagă? n-are cine, sufletul meu suspină ca o violină, tristețea lăcrimează și dorul de tine, mă poartă năucă pe bătrâna colină. din răstimpuri vaste Septembrie vine, printre acorduri

mă înalț liniștită precum un curcubeu, între raze suave și o ploaie rară, am îngropat statutul de plebeu și înfloresc ca florile de primăvară. din viața mea am dăruit o parte, acestei lumi în care

Toate ființele existente pe pământ sunt creații ale Mamei Natură, fiecare are un rol determinat în evoluția vieții, aproape toate ființele au o inteligență demnă de admirat, cu excepția unor

Calea spirituală duce omul la un nivel superior de evoluție, duce la întâlnirea cu divinitatea. Calea spirituală nu se află în exterior ci adânc în interiorul ființei, calea spirituală începe din

tăcerea ca tristețea nu-mi este dragă, eu cu cuvântul și o ploaie albastră, de la suflet la suflet prin lumea largă, fluturi de emoții plămădesc la fereastră. eu prin cuvânt mi-am găsit

am câștigat lumină supremul trofeu, emoții de aur produce-n profunzime, aprinde întunericul ca focul lui Orfeu, gânduri purifică, le dă limpezime. continui cu vervă al vieții maraton, vocea sângelui

semnele timpului, minuni prevestesc, cerul a vărsat peste lume iertarea, boabe de romantism ca strugurii mustesc, gingașe crizanteme înmiresmează zarea. somnoroase păsări se pregătesc de noapte, în