FLOARE PETROV

amice, nu vreau să te mint din zen sunt zămislită mai cred în teamă și-n dureri adinci, filozofez zadarnic de rai zidit in stânci, pentru tunelul cel mai luminat mă târăsc pe brânci, știind că

mărturisesc, am construit o viață de iluzii, calea spre iubire, cu sufletul pereche sunt. primesc de-afară electrice semnale vii, ce scump se vând scandalurile pe pământ. gângănii veninoase

motoarele progresului duduie hazlii, emană multe gaze - ură și parfum, desigur că nu știu pe care drum ne duc sloganele pe rapsodii portocalii. dacă viruși mor in gerul Bobotezei rele

am sărbătorit o ploaie rece, lungă, o paradă militară, o justificare de celebrat circumstanțele fricii de mâine, am sărbătorit fasolea și cârnații,ciolanul, (încă se mai poate povesti de

nici o durere nu mai pot curma, cu indezirabila mea libertate, când zilnic simt teama pentru ce va urma, tremur în rime pentru sensul de soră de frate. năvalnic și de neoprit ca o

conducătorii lumii prin cariere sfarmă, specialiști la scotocit pământul, axiologia vremii- armă lângă armă, viața e vast front și-adesea inutil cuvântul. zadarnic ești prin rugi

aici întotdeauna cineva pe demoni va amnistia, un cult va teoretiza lumea de junglă și de vagabonzi, ca pe nimicuri le vom procesa cu inimă de pudibonzi, chiar dacă moartea cu ostașii ei în cefe

cu vii și cu morții mereu laolaltă, splendori, prescură, vin și anateme, trec anii prin mine fericiri se-arată, luptă, dezrobire, mulată pe vreme. extind spre ceruri aripi exersate, scântei de

închide ochii, hai la vis când adevărul doare ca un oracol de baltă, cu ritmuri de mreajă cu ministerul de minciuni ce crește-a disperare în frac și senatorii broaștelor mimează vrajă. joc

Mamă, mi-ai tatuat pe inimă triumful, vița mea de vie crește din adâncuri, mustesc noile nuclee, au îmbibat văzduhul, temere și incantații la răscrucile de vânturi. pe tricoul lumii surâde

ne-am umplut cu măgărețe din politichii, succesul vine de la silicoanele pe sticlă, un dialog abstract pe sub negre tichii, a azvârlit miliarde în mâzgă și pâclă. am fi putut avea un drum spre

copilă-s încă Tată și as vrea să cresc numai în basme dragi și luminoase, să nu te miri de-am strâns în timp lumesc studii cu ostași pe-n front de luptă plin de oase. să nu te miri dacă te

planeta e inteligența cea mai vie, cum fiecare geamăt e euharistie, în vârful picioarelor învăț să calc țărâna, îmi împletesc cuvântul cu soarele și luna. sub epidermă fermentează bulbi de

copaci se desfrunzesc în vânt de dimineață, totuși din straturi de ozon se cerne noua viață. apa se face vin cu lăutari voioși la mese, toamna-i un parfum de miri și de mirese. fiecare zi e un

Deplâng acest pământ prea plin de jertfe, esențele iubirii s-au scămoșat prin fibre, prin inima codreană unde mii și mii de grefe, ajung icoane uneori și cruci în cimitire. Prea deseori pe

Maestre, am auzit și eu că ne-ai iubit, ca pe-n popor uitat întrun sertar de parlament, alăturea de tine noi toți am suferit, totuși visând că vom schimba acest prezent. Aș putea striga,

știu, eu mie nu-mi mai aparțin de mult, adesea dorm cu capul pe o stâncă, însă muțenia nu mai știu s-o învăț, exult, cineva îmi numără și picăturile de plângere adâncă. altcineva -mi întocmește

Privind istoria Daciei pina in zilele noastre este o succesiune de sacrificii si sacrificati, martiri, eroi, iobagi, sclavi, sarmani, infometati. uriasa punte a suferintelor oglindeste istoria

dacă viata e o luptă, voi lupta, răsună norii, unii împletesc cuțite cu bastoane cenușii, alții îmbină cuvinte la grădinița de păuni, îngeri construiesc iubire din cenușe din tăciuni. alții

fii ai cerului, ai pământului, ai mamelor, de trei ori uniți, de trei ori iubiți și înfrățiți, ce tati nebuni ne duc în calea armelor? când visuri iarăși bat la porțile de gheață ce jaruri

în amintirea sânzienelor sunt doruri azi ca bruma ce strălucește-n zori, mi le-amintesc romanțe, cum pe munți ca frații, e toamna crizantemelor de aur, surorile viori acordează vârsta

dedicație cititorilor mei. eu am venit din cerul meu în sfânt pelerinaj, cu Venus la stânga, la dreapta cu Apollo, prin fiecare trec puțin câte puțin lăsând ca gaj, un semn că toți cândva

După 21 ani de la renaștere( revoluție) iată, anul acesta în decembrie trecem pragul primar al adolescentei- studioșii responsabili la aceasta vârstă termină o facultate, deci un proiect și poate mai

Îmi amintesc mereu de poezia iernii tristă rece - aspra, dar n-am uitat aventurismul cald cu zâmbet ca un clinchet cu săniuțele pe unde hibernează ursii vom colinda cu capra, să joace ei grăsimea