FLOARE PETROV

mă pierd într-o beție de cuvinte care sunt umezite de roua dimineții când mă trezesc cu iubirea în minte și pot iar să slăvesc splendorile vieții. mă cheamă zarea cu orizonturi

amintiri mă însoțesc freamătă în lumină stelele tremură sus pe bolta cerească când natura geme, suferă, suspină extinsă în adâncuri de genă omenească. urc falnica Golgotă am ajuns la

anii trec în grabă nu ajung goana lor eu sunt o frunză în arborele vieții freamăt ziua întreagă cu speranță și dor mă-ngălbenesc treptat sub umbra tristeții. anii ce mi-au rămas îi dedic

picură dragostea din cerul albastru ca ploaia fericirii semn de seninătate cu visul meu de dor cuprind un astru care nu mă trădează nici nu are păcate. e târziu în noapte iar am insomnie trec

culeg gânduri din lumea virtuală vesele sau triste, cum le scriu poeții simt multă desfătare pe rețea socială sensibilă și tandră ca zorii dimineții. cuvinte alese sunt rare

iubirea luminează ca stelele în noapte ajută visele să își găsească drumul pure sentimente ce se transformă-n fapte disipă tristețea cum risipește fumul. știu că inima este palatul

luna e vrăjită albă ca o mireasă perechea ei e soarele fermecător în universul dragostei o să-mi fac o casă cu bărbatul vieții trăiesc sublim amor. toate naturile se-ntâlnesc în

simt crescândă fericirea în murmur de izvor aproape ești de mine iubitul meu drag mă ajuți să pun la tristețe zăvor mi-ai tatuat pe inimă al iubirii șirag. număr anii noștri sunt treizeci și

îmi dau târcoale umbre cu frica de moarte mă ascund în cuvinte ca într-un palat sentimente perfecte în magii să mă poarte sâmburi de speranțe au gust migdalat. prietenii poeți îmi vorbesc de

iubite, fericirea are chipul tău pe făță porți lumina de la soare te-am ales pe viață, nu îmi pare rău mi-ai umplut tot timpul cu splendoare. am cunoscut iubirea în brațele tale am fost

sunt la vârsta la care nu mai fac nazuri las timpul să-mi picure în vene mulțumire am strâns în suflet bucurii și necazuri astfel ca tot omul nutresc curată iubire. fericiri din tinerețe au

uneori drumul spre fericire e anevoios greu de urcat munții cu prăpăstii adânci vreau sa urc la cerul iubitor și sfătos obstacole în cale sunt mari ca niște stânci. vreau aripi ca să zbor spre

aspirații se dilată pe sfera albastră gânduri cristalizate le transpun poeme zori prietenoși pătrund pe fereastră la radio se-anunță minunată vreme. mi-am ațintit privirea spre zbor corpul

primesc frumoase clipe de iubire într-un buchet de zâmbete tăcute cu un respir ascult ce port în fire doruri speranțe și amintiri plăcute. la destinația nopții mă așteaptă stele norocul mi-l

lasă-mi iubite încă o clipă de răgaz să se usuce lacrima din ochiul meu marea de speranțe cu albastru talaz îmi udă trupul încercat din greu. boala mă asaltează în suflet și vis mă simt

păstrez în suflet iubirea de Cristos acolo unde am înfiripat credința mă ajută să trec prin timp tumultuos cu brațele deschise să cuprind biruința. calc ușor prin viață ca printre stele să nu

calc sigur în viață în liniște vitală trec de răspântii mă-ndrept spre ideal existența iubirii-i comoară specială pe-un ocean de miraje plutesc pe un val. mă entuziasmez în meditații

deliciile verii s-au copt în livezi în grădini curate și pe vaste câmpii pe unde îndrepți ochii poți să le revezi zâmbesc lucind în soare, bucură copii. caise și cireșe ispitesc prin

nefericirea este ca furtuna nebună întunecă loialitatea soarelui iubitor aruncă fulgere spre stele și lună timpul devine tiran aspru și zdrobitor. nefericirea distruge reflecții

trăiesc străfulgerarea voluptoasă a dragostei cuprinsă de vibrații timpul devine extaz mă apasă cu o pasiune cu bizare senzații. misterul muzical care zace în mine s-a trezit la viață, exultă

trăiesc într-o caldă comuniune universală cu luceferii poeți preafericiți cu versul e un haos plăcut ca starea muzicală care-i zămislește întristării reversul. simt fericirea sacră sub cerul de

într-o lume plină de pure vibrații eu rezonez cu poeți visători cu elan emfatic exprim incantații mă simt mereu atrasă de stele de sori. mă contopesc cu romantismul magic lupt împotriva

trăiesc o liniște totală și fecundă sufletul nu e modificat de suferință romantismul persistă în fiece secundă cu iubirea sacră am certă biruință. tristețea nu-mi modifică fondul intim este

țara răbufnește se-ndreaptă spre haos zei înnebuniți se bat pentru putere la sărăcia sumbră sunt malefic adaos au lăsat în urmă lacrimi și durere. cad capetele sub un politic eșafod bântuie