FLOARE PETROV

mândria românească reverberează-n doină valuri de speranțe vuiesc în largul mării tradiții se avântă în jocul de oină munți lunci și văi simt vântul schimbării. flutură tricolorul ridicat în

culeg lumină de pe geana nopții o strecor în suflet ca pe mărgăritar am străbătut în viată multe echinocții hoinărind ca vântul libertin solitar. am alergat desculță prin vălătuci de ploaie și

împart cu poeții aerul romantic măcinând tristețea sub piatra de moară urc pe acoperișul cerului semantic visul cel mai pur care mă împresoară. mai toarnă-mi vin mai cântă-mi lăutare să gust

români de pretutindeni sărbătoresc Unirea principatelor române scăpate de turci tu frate de glie te întreci cu firea descoperind drumul pe care să urci. glorii de luptă pătrund în

m-am trezit în zorii albi de catifea senzualitate câștigată dintr-un vis care alunecă ușor prin aburi de cafea limpede curat departe de abis. ochii înseninați de lumina blândă aer de chemare

Doamne, nu am să te aud dacă mă strigi orizontul este plin de zgomote lugubre până la stele sunt țesute intrigi luminile-s rănite de gheare de umbre. dezleg cuvântul de tăcere cu

ancorez trecutul lângă o dună de coral valuri învolburate vreau să le limpezesc cu lacrimile mele dintr-un destin moral în care și cuvintele se înverzesc. cu optime lucidități am făcut

mulțumescu-ți Doamne pentru ceea ce sunt un poet romantic plin de amintiri dragostea sublimă mă face să cânt lumini jucăușe îmi râd în priviri. slove de recunoștință le înalț pe raze și le

mă rostogolesc febrilă pe un covor floral poiana fericirilor e rai plin de lumină privighetori mă cheamă la madrigal coral toată natura vibrează în albumină. supremă desfătare să zburd printre

zeii huzuresc cu roșii portofolii sărmanii se luptă cu pesta porcină țara e condusă de negre orgolii aș vrea să evadez în țara vecină. simt gustul nedorit al amărăciunii libertatea atârnă de

bătrânețea m-a gravat cu cearcăne și riduri suspine înfloresc precum scaieții în deșert dar zâmbetele mai răsar printre sublime lieduri sângele tresaltă în extaz ca la concert. trena luminii

senzualitate învinsă de tristețe și oboseală aerul de chemare al unui vis pierdut taine dezlegate de condei și cerneală mândrie dureroasă...sunt al vieții recrut. freamătul amintirilor

oscilațiile sufletului răbdătoare le trăiesc privesc albastrul fantomal al înserării luceafărul e o prezență pe care o iubesc și valul ca o mângâiere la malul mării. gânduri care dezgroapă

de-ai putea tu să vorbești inimă câte doruri ardente ai strâns câte zâmbete au urmat după plâns câte frământări au ars cu patimă. de-ai putea să povestești inimă cât ai iubit și cât ai fost

admir ochii care au văzut de toate care au plâns în slove printre suspine privire larg deschisă cu senzualitate asupra vieții plină de orizonturi fine. respect inima ce poartă un freamăt

timpul a întipărit iubirea pe chip zâmbete și lacrimi s-au scurs deopotrivă zilnic câte-o amintire în suflet înfirip zestre pentru veșnicie, avere exclusivă. știu că fără iubire nu aș fi

cu prieteni lângă mine viața are sare și piper e dulce ca mierea de salcâm și tei în superbul anturaj umbrele tristeților pier suspinele le poartă vântul departe de alei. cu prietenii aproape

iubesc vibrațiile care se nasc din fericire lasă mult în urmă temerea și tristețea când muzica respiră acorduri de iubire destramă misterul etalându-și finețea. iubesc gândul ce înfrânge

de când mă știu trăiesc cu moartea-n simbioză a îmbătrânit și ea deodată cu mine vara se sfârșeste dar de-aș fi o tuberoză sub valuri de lumină mereu mi-ar fi bine. mă detașez de moarte în cel

la marginea câmpiei se leagănă maci recoltele de vara sunt puse în saci tulnice și cavale răsună pe dealuri milioane de vise transcriu idealuri. ploaia de vară a trecut în grabă în sate mirene

un vis din tinerețe mi s-a împlinit universul a deschis o poartă pentru mine eliberată din sclavie zbor spre infinit urmând supusă lumini diamantine. iubirea de vers departe o voi duce unde nu

uneori lumina vine de la frigider îmi așează bucuria într-o farfurie la lucrurile simple mai pot să sper când cerul tună iarăși plin de furie. ploaia angelică bate tandru în geam în seva ei

voi fi o visătoare până când am să mor mă readun din slove pretutindeni în lume reflecții în lumină-mi imaginez cu spor și nu mă depărtez de a stelelor urme. în laguna albastră printre

inima mea e o mină cu sacru minereu filonii de iubire susțin toată ființa credința izvorăște ca sângele mereu în altarul treaz slujește chibzuința. inima-i maestră din mâhniri face artă se