FLOARE PETROV

am învățat din greșeli și am luat din viață tot ce a fost mai frumos am cumulat lumini și am evoluat să am sufletul demn de Isus Hristos. în clipele de mare detașare am visat cu reflexii

bătătoresc poteci dar am mult de mers lumea asta-i mare plină de splendori poeții-s călăuze spre magic univers cerul meșterește mă ninge cu candori. în rodnicia viselor delicatețuri

iubitul meu e prinț și eu o cadână m-a sedus în tinerețea mea cu șarm beatitudinea ține câte-o săptămână în care toată tristețea o sfarm. îi cânt și îi dansez pe cioburi mă cuibăresc în

trăiesc o nouă stare încep un nou proiect sap în mine adânc ca într-o fântână n-am în suflet ură sau vre-un gând abject turma mea de vise stă în magica stână. izvoresc în mine iubiri

vai vouă zei, sunteți cei vinovați! pentru sărăcia din Þara românească sunteți proscriși sunteți blestemați! frica de Dumnezeu să vă lovească. țara este plină de viruși de boli spitalele se

plânge iarba sub zăpada avidă plânge pădurea tremurând în ger sloiuri atârnă de natura lividă nu ne mai zâmbește soarele pe cer. iarna s-a înfățișat cu tolba plină de ninsori de viscole de

în numele iubirii se-mperechează raze se construiesc maternități și școli lumina fericirii reverberează-n fraze povești cu mândre nunți umplu coli. în numele iubirii odoarele se nasc atracții

iubirea dăinuie între cer și pământ poartă pe tâmple o cunună regală între unu și doi e magic jurământ crini o îmbracă în straie de gală. în clepsidre se scurg săruturi suave cuvinte

de-aș mai fi în floarea vieții aș izola singurătatea într-un cânt nu aș mai simții povara ceții și-aș învăța să nu mă mai frământ. n-aș lăsa furtuna să-mi răvășească chipul lacrimi nu le-aș

îngrijesc un vis de fericire cu noi doi îl feresc de eșecuri și de ochii plânși de vântul turbat, de spaime, de ploi senzualitate dobândită de la aștri atinși. iubesc liniștea noastră de

vise statornice ning din univers diademe de lumini se așează pe tâmple viața e trăită ca un fapt divers lumea fără granițe cu minuni se umple. sunt lacrimi care ascund un dor sunt fericiri

avântul iubirii este-n continuă rodire gânduri însămânțate în câmp desțelenit clarițați de simțuri lucind în privire lumini care ademenesc către zenit. tristeți desferecate în nostalgii

imensitate albastră învăluită în melancolie este cerul toamnei eliberat de nori raza mângâietoare vine ca o solie să multiplice în inima mea vii fiori. expresie cerească e fiecare clipă viață

păstrez continuitatea visului din tinerețe dovada existenței mele în magic Paradis vreau sa ajung la steaua plină de tandrețe sunt fica cerului cu sufletul deschis. colori trandafirii voalează

timpul e vitreg cu burniță și ceață soarele când iese își arată dinții florile-n grădină tremură, îngheață argintiul zăpezii acoperă munții. s-a făcut frig, iarna bate la ușe toamna se

învăț să consider credința o virtute suferința ca un exercițiu cu pretext ador ritmul și cadența gândirii revolute preludiu sentimental la fiecare text. uneori mă pierd în absența

versul și cu dragostea se țin de mână pornesc spre fericirea de safir tot ce simt acum vreau să rămână amintire zâmbitoare ca un trandafir. un comfort sentimental trăiesc acum adun gânduri

ies din zona de confort cu zbucium intens dar în crezul meu simt că evoluez mă lupt pentru lumina cu halou imens primesc și lovituri dar eu nu cedez. cuvântul scump e singurul avut gânduri

de mână cu tine la greu și la bine suntem doi nebuni îndrăgostiți culegem din stele doar clipe senine care să ne facă mult mai fericiți. în curtea visului ne prindem la horă cu prieteni dragi

înrădăcinez în Soare spiritul meu lumina este seva care mă hrănește vaste clarități curg de la Dumnezeu absoluta creație în mine doinește. în goluri de viață gândurile cresc fericirea ca

mâinile diafane a ploii de toamnă mângâie tandru arbori înfometați ritmul stropilor la dans mă îndeamnă descopăr cântecul norilor fermecați. simfonia ploii pe strune de vioară îmi alină dorul

se scurg în clepsidre picuri de vocale versul prinde contur veselă că exist printre litere bătătoresc o cale pe unde înfloresc iriși de ametist. mă energizez cu suc de portocale urc pe un

cu voință de putere scriu cărțile vieții nu vreau să pierd nimic din tot ce simt accesul la cuvânt mi l-au dat poeții pășesc înainte chiar de-i drumul strâmt. versul mă trezește din somnul

mă îngrept spre amurguri ce devin aurore nu am lacrimi de risipit pentru pustiu clarități irezistibile curg multicolore din universul pur al soarelui candriu. e multă fantezie și elan în