FLOARE PETROV

consum esența vieții cu foame excesivă răsfir înțelepciune pe câmpul arat nu sunt vedetă n-am aere de divă dar cerul din suflet nu este înnorat. las în urma mea romantice versuri surse din

pe oceanul de vise mă îndrept spre far vreau să ajung în portul cu surprize pașaport nu-mi trebuie nici vize mi-e de ajuns avântul de călifar. am avut și eu corăbii scufundate pline cu

fiecare gând e-o treaptă către Univers tapetată cu crini, căptușită cu vers locul unde am ajuns e plin de îngeri unde nu sunt vaiete nici plângeri. în aura pământului e o hora de stele se

aștept luna Mai luna fără pereche să-mi fac din cireșe cercei la ureche să umblu desculță prin grădina de flori să descarc în natură roiuri de fiori. luna florilor dorită de

sunt floare de codru înspicată-n patru lacrimile mele se transformă-n rouă fluturi mă răsfață în scene de teatru luceferi mă sărută pe la ora două. am pus la tristețe lacăt și zăvor și

iubesc țara aceasta cu chipul blajin cu oameni frumoși și cu sufletul mare cu munții de care mereu mă sprijin cu toate drumurile care duc spre soare. pământ voievodal plin de eroi leagăn de

sorb elixirul vieții cu gust de caise mă îmbăt de mirări de extaz de cuvinte știu că am de împlinit superbe vise știu că Dumnezeu mă are în minte. mă adăpostesc sub stele turcoaz de lupii

stau cu fața spre potențialul vieții infinit dar ochii mei se-ntorc spre începuturi spre Cuvântul magic care m-a definit și mi-a creat în lume sublime legături. m-am legat de oameni cu voință

mă simt inspirată de aștri sublimi să amplific zilnic gândirea duioasă mă veghează în taină sacri heruvimi iubirea lor de lume este contagioasă. vibrații sonore îmi pătrund în

cuvintele iscusite au contur albastru ca nimbul îngerilor care mă veghează revelația sublimă mă poartă prin castru pe-un murg înaripat care mândru nechează . Mozart mă transpune într-o

se poartă tatuaje și pantalonii rupți e isterie-n țară zgomot pentru nimic poporul e condus de zeii corupți suferă tot neamul cu mare cu mic. vântul printre frunze șuieră bezmetic cerul

zori-s înveșmântați cu salopetă roz pictează pe tapet o zi însorită vântul vesel scutură praful de rogoz timpul își etalează mintea iscusită. pleoapele naturii sunt fardate cu verde inima-i

zeii la putere parcă-s surzi și orbi nu văd că țara se duce de râpă stârvuri de bucurie devorate-s de corbi umbre de fericire abia se văd sub lupă. zei întruchipați în demoni nemiloși aruncă

te-am primit în suflet ca pe un soare ți-am închiriat un loc eliberat de bezne emoții tari alunecă spre glezne prietenia noastră este înfloritoare. în colecția de amintiri tu ești prezent te

bat silențios secundele-n pendulă vestesc o primăvară minunată sunt mai voioasă și mai credulă în glia cu lumini încununată. în sufletul meu s-a topit un fiord în locul lui au răsărit

crește în toată țara scârba de zei indiferența lor mă roade la stomac modifică legi cu un absurd temei codrul de nevoi suferă buimac. spitalele-s bolnave pline de infecții căile ferate lasă

vântul împrăștie nouri de capricii ploaia furibundă se-apleacă peste noi de-ar putea să spele negrele vicii drumuri cu probleme pline de noroi. țară de suspine ce umplu ospicii cu șatre nomade

când soarele răsare optimismul crește simfonia plantelor se transferă în noi visul carpatin frumos se împlinește scăldat în lumina marilor eroi. trec gândurile toate prin furci caudine nu fac

dați-mi o bâtă să-i alung pe lupi ucid căprioare gingașe făpturi dau iama la stână la mieii scumpi sunt în păduri cei mai aprigi furi. dați-mi o pușcă să-i împușc pe zei au condus țara până la

timpul se relaxează în cântec de cobzar lumini angelice dansează pe strune eu am dezlegat misterele din rune și-am cumpărat iubire de la aprozar. Neptun mă surprinde cu valuri albastre marea

sub gene strălucesc boabe de rouă sunt floarea renăscută din vestală lumina mi-e iubirea din epoca nouă am stele țesute pe haina de gală. luați-mi mireasma nu mă rupeți în două sunt legată de

umblu prin lume cu metafore în buzunar le sădesc cu palma pe la răscruci să crească falnic platan și arțar dar la final să nu ajungă cruci. romantică în roz melancolică în verde strivesc sub

frunză verde , consoartă de lalea picuri rouă pură în palmele căuș nu-mi lăsa tristețea să fie o belea vreau să fiu un cântec pe la zilei arcuș. vreau să fiu un vers în refrenul vieții să fiu

sufletul lumii este templu de închinare pe catapeteasmă zâmbesc ametiste pâini de lumină s-au copt din grânare să le împartă vântul în zări pacifiste. mă topesc în noapte ca o lumânare alung