FLOARE PETROV

m-am născut cu versul în sânge cu el am împlinit atâtea visuri îmi este alinare când inima plânge mă încurajează să înving abisuri. versul e pentru mine o dragoste imensă îl împart cu lumea ca

scanez amintiri din prima tinerețe când parcă aveam lumea la picioare când întâlneam mereu prietenoase fețe și la fântâna dragostei umpleam ulcioare. când evadam din coșmare și spaimă cu

soarele mă acoperă cu brocart de lumină universul mă privește cu spirit patern eoni energici ning cu adrenalină dezvoltând în mine un suflet etern. bunul Dumnezeu mă ține în palme nimic nu-mi

sărut cuvintele care implică dragostea care zămislesc lumina nobilă augustă care brodează în suflet liniștea și risipesc lin tristețea vetustă. iubesc cuvintele cum soarele pământul cum

fluturii au murit zborul lor îmi lipsește ca frenezia verii simțită-n profunzime toamna pleacă și ea, iarna se grăbește să îmbrace-n promoroacă minunile sublime. grav răsună în ureche vâjâitul

toamna îmbrăcată-n rochie de cașmir se plimbă pe alei cu ploaia pe tâmple din palme i se scurge cerescul mir revarsă bucurie peste lucruri simple. cordon de frunze ruginii poartă la

se bucură câmpul sub ploaia mocănească și arborii se spală de praful poluant doar ploaia divină poate să hrănească pădurile gliei într-un ritm vibrant. cântecul stropilor răsună pe

port iubirea-n piept ca pe-un medalion bătut cu diamante și smaralde fug de tristețe precum un campion magii se cuibăresc între săruturi calde. trăiesc printre scorpii și cameleoni își schimbă

mă scutur de temeri experimentez Nirvana o liniște divină temeinic mă cuprinde cerul făgăduinței își revarsă prana acolo steaua mea mereu se va aprinde. îmi vorbește lumina îmi zâmbește

n-a mai rămas nimic din tinerețe cearcăne și riduri invadează chipul viața nu e plină de justețe dar cinstesc cum se cuvine timpul. un loc în veșnicie vreau să cumpăr sunt miliardară în vise

în zbor de pasăre măiastră mă înnod doar ea mă poate purta printre stele în oceanul luminii să arunc un năvod să capturez liniști pentru zile rele. drumul comorilor presărat cu capcane e

fără iubire nu aș fi fost om în brațele ei am dobândit putere înmugurită înflorită ca un pom am captat lumină din mistere. muguri de gânduri răsar în mine rog vântul să nu îi doboare ce

îngrop gânduri în câmp să se prefacă maci să înfrumusețeze lanuri de grâu să înveselească oamenii posaci să se oglindească în valuri de râu. am îngropat sentimente în mare să se prefacă

toamna s-a strecurat în livada cu pomi este posomorâtă cu rochia de brumă s-au îngălbenit celule și atomi iarna se apropie nu este de glumă. voluptatea toamnei constă în nostalgie nouri de

toamna voluptoasă etalează recolte festivalul vinului trezește pasiuni extazuri lucide sub a cerului bolte destramă ceața zămislesc minuni. toamna elegantă în costum ruginiu mă îmbie cu gutuie

notițele agendei codrul amintirilor freamătă sub raze emoții verzi ca brazii se înalță pulsează iubirea în trupuri de fraze printre versuri albe ploaia se descalță. miracolul naturii îl

dependență de lumină locuiesc în vers cu pereți de idei și tavan de cuvinte am percepții clare despre univers luceferi poetici freamătă în minte. fac ascensiuni pe munți de poezie logodită cu

nu le știu pe toate dar învăț constant trăiesc printre semne aer pământ apă și foc paradisul este vesel, magic palpitant și-n brațele lui Dumnezeu am și eu un loc. descopăr zilnic lumea cu

curg minuni din stele în sufletele noastre ploaia de lumină ne spală de păcate ferește planeta de marile dezastre ne înconjoară cu iubiri fermecate. se revarsă din cer pronia divină ca să se

tristețe nebună de mine să fugi eu am fericirea zidită în rime i-am dat lumii fantezie în blugi adunând avere din emoțîi sublime. moarte haină să mă lași în pace gândurile mele ajung la

magia binelui pictează zâmbete pe buze e dans în lumină proliferat de îngeri nu se impotmoleste în gânduri obtuze nu se lasă destrămată de constrângeri. să fiu mai bună îmi doresc mereu și

iubirea este un veșnic anotimp trece și prin mine cu alean lucid unește cerul cu lanul din câmp și cu tandrețe mai sparge un zid. se înalță augustă la stele la lună mă transformă și pe mine în

mă inspiră cu slove muza mea de taină luna și stelele mă umplu de vrajă mai nou lumina-mi ține loc de haină emană blândețe pe a toamnei plajă. îmi ține de urat când stau de strajă fiecare zi-i

cuvintele îmi dau întotdeauna forță înțelepciunea curge cu vorbe de duh îmi luminează noaptea ca o torță pe aripi de vis plutesc în văzduh. adesea cuvântul e un fel de toiag mă sprijină să nu