FLOARE PETROV

mă închin la Soare în liniște mă rog pentru sănătatea tuturor ființelor lacrimi purifică înecăciosul smog credința este calea biruințelor. a sunat trezirea din corn de inorog trec și azi de

cred că educația e cheia succesului învăț din patimi și învăț zâmbind voi strânge minuni până în clipa decesului sfere cu stele vreau să cuprind. cred că credința e o poartă spre cer și

ninsori blânde se aștern pe brazde magia iernii se transferă-n povești vestiți colindători bucură gazde colinde răsună sub bolte cerești. pruncul luminii se naște în iesle să aducă mântuirea

mai presus de cuvinte e un sărut de muză un acoperiș de stele cu lumină argintie cântecul vieții să răsară pe buză luna îmi zâmbește freamătul mi-l știe. ninge cu fală în Ardealul meu

o colindă în zare se aude cu vești de an bun și noroc bucurie pentru prieteni și rude Crăciunul ne adună pe toți la un loc. lerui ler răsună până la stele cerul se pogoare în sufletele

sunt ca o pasăre de noapte solitară muza îmi face cuib printre cuvinte aștept zorii bucuriei să răsară să îmi fac iarăși ordine în minte. să aspir în mine coșmarele vieții tot păienjenișul

ilustrații de iarnă iarna tronează pe un jilț de gheață plapuma de zăpadă ocrotește grâul e ger dar timpul asta mă învață cum se transformă în patinoar râul. vreau să mă bucur ca un copil de

atinge-mi inima cu un gând versatil o să cred că e vremea să cânte simfonia vieții compusă cu stil ca un îndemn să pășesc înainte. sub aripa de înger simt protecție am învățat tristețea s-o

cântec pentru soare în do major cu glas de azur cu glas de ecou chemări îngemănate de îngeri în cor vestesc vesel sosirea anului nou. alerg după vise în albastru decor să surprind stele în

iarna magiilor se transferă-n poveste nerăbdarea crește așteptând Crăciunul colindul bucuriei se înalță pe creste spiritul hristic nu uită pe niciunul. casele se umplu cu arome de brad în

mi-ar fi plăcut să stau la povești cu Cioran despre rolul vieții la îndumnezeire să montez cuvintele-n aurit filigran sufletul să n-aibă teamă de pieire. aș fi vrut să se împlinească tot ce

sunt la școala vieții și zilnic învăț despre anotimpuri și a lor capricii în iarna magiilor cu fulgi mă răsfăț mă joc cu zăpada ce acoperă vicii. azi trec melancolia prin extemporal vorbesc de

înmuguresc cuvintele pe ramul poeziei șoaptele înfloresc pe buze sărutate cu versul am învins năpasta amneziei gânduri ca fluturii zboară în libertate. ascund insomnia în poala fanteziei și

mă poartă gândurile în marea mulțime cu doruri colorate în geanta de piele gust deliciile vieții care au prospețime energizez și noaptea cu visele mele. romantismul meu crește în înălțime se

e iarnă, iar o să fie măcel se taie porcii îngrășați tot anul moartea și-a pus în ureche cercel sapă gropi să împlinească planul. pomana porcului aburindă pe masă adună la un loc oameni

sufletul e un altar pentru împărtășanii chipul cuvântului e o catapeteasmă lacrimi de îngeri acoperă jelanii eu mă zbat să ies din morbidă fantasmă. gânduri sărută moaște din cranii mirul

răspândesc cuvinte între patru zări trăiesc magia iernii de bucurie strig ninge cu armonie peste realizări doruri am frământat în pâine și covrig. spiritul este o fereastră spre cer lumini

conserv idei cu capul limpede ca lacul sunt în echilibru cu trăirile mele atunci când nu își bagă coada dracul mă imaginez la cenaclu cu stele. versuri luminoase sufletul mi-l umple refrene mă

lumea e suferindă sub zeii tirani flăcări stârnite mistuiesc păduri copii apelor flămânzi cormorani deplâng bugetul risipit pe borduri. se luptă cu probleme generații în blugi mirările lor

bate tare gongul unui nou început soarele speranței îl zăresc mijind am sculptat cuvinte cum m-am priceput poemele luminii le nutresc cu jind. minunile vieții toate m-au încăput sufletul e o

colindul meu o bucată din suflet îl împart cu lumea pusă pe schimbare răsună sub pașii ordonați prin umblet departe, departe de hoarde barbare. cântec împletit cu flori de busuioc strune de

aș vrea să fiu vioară și tu arcuș cântecul vieții să-i bucure pe oameni moartea să îmi pară păpușe de pluș să nu mai arunce cu boală în nimeni. aș vrea să fiu pământul pe care pășești să mă

nu vreau să plâng când din greu sufăr iubirea de viață e eternă dovadă deseori mă simt stingheră ca un nufar așteptând fluturi să-mi cânte o lambadă. nu știu să urăsc nu știu să rănesc iubirea

milioane de stele mi-au luminat cărarea nu m-am abătut de la ascensiune atunci când curcubeiele și-au nins culoarea mi-au arătat că am un tel și-o misiune. i-am ascultat vrăjită muntelui