FLOARE PETROV

totul este alb, se primenește glia am așteptat de mult această zăpadă pe ramurile dalbe zburdă ciocârlia pregătită să mai cânte o baladă. se purifică orașe împânzite de microbi de virușii

în inimă vibrează o veche romanță romantismul meu jubilează pe creste ce crede lumea nu are importanță din orice întâmplare fac o poveste. mi-e drag universul cu minunile lui și îl cinstesc

lacrimile Australiei (rondel) în jungla dramelor se aud răgete vietăți străpunse de flăcări ascuțite lacrimi de arbori curg printre degete cerurile toate parcă-s amorțite. oceanul de dureri

hai să plantăm copaci cu frunza lată pădurile pier sub joagăre sălbatice indiferența lumii este articulată de lăcomii de avariții acrobatice. hai să plantăm poeme în pustiu goliciunea zilei

sub valuri de suspine se înăspresc mărgeane izvoare de dorințe suferă în furtună români se-nstrăinează îndurând prigoane rugăciuni în lacrimi în altare se-adună. copii abandonați cresc cu dorul

sunt datoare poeziei să mă dedic este pasiunea mea tumultuoasă îmi dă putere când cad să mă ridic să-mi fac cu orice preț o viață fructuoasă. sunt datoare universului să îl iubesc să-i

iubitule cu un zâmbet inima mi-ai străpuns în priviri sunt iubiri adânci ca marea dragostea mi-a dat prin candoare răspuns fericirilor le-am ascultat chemarea. iubitule mai spune-mi că sunt

delta mustește plină de năduf lebede clocesc ouăle în stuf zorii se joacă în albastru zuluf visul se dezvoltă în auriu puf. marea îmi zâmbește din fotografie nu are ifose nu are

trec de răscruce pe drum de costișă se înseninează dragostea fățișă răul trece-n grabă murmurând povești muntele îmbracă straie preoțești. mă scald la izvorul cu nobil cleștar inima doinește

drumul către astre nu mi-l încurcă nimeni nu-i rănesc pe semeni nu mă iau la harță îmi descriu destinul din scoarță în scoarță și mă îndestulez cu flucșii lumeni. de când mă știu mi-e sete de

bogăția sufletului adunată-i în scrin colecția de icoane se află la bază viața împodobită cu petale de crin a făcut din mine un romantic de vază. în lumea cu miraje sunt un pelerin mă las

nu am fost nicicând un personaj advers iubirea mea înconjoară pământul conlucrez la armonia din Univers să nu aspresc viața cizelez cuvântul. veghez asupra lumii cu sacre rugăciuni nu strivesc

slăvesc universul cu perseverență mă formează Lumină cu viziuni divine crezul meu nu este doar o aparență crează capodopere peste ruine. nu tratez natura cu indiferență din ea îmi extrag

frunză verde flori de liliac multe trebuie în lume să mai fac să desțelenesc pământul de scaieți să mai dau o raită pe la poeți. să dau foc la bezne ca să ardă întunericul din mine să se

mă rostogolesc în câmp de lavandă soarele deasupra mă mângâie pe trup tare mult aș vrea pe moarte s-o corup să nu-mi otrăvească endorfina din glandă. nespus de mult aș vrea să fiu câmp de

vești alarmante curg din televizor epidemii de gripă împânzesc pământul virușii și moartea i-au lumea în vizor pe mine mă menține sănătoasă cuvântul. fel de fel de boli lumea o

scrutez orizontul căutând lumină îmi lipesc de o stea rugăciunea m-aș rătăci fără noaptea senină cu sclipiri albastre umplu goliciunea. pasăre de noapte sunt ca un huhurez pădurea de doruri o

soarele mă îndeamnă să iubesc infinit să-mi rânduiesc trăirile în slove fiecare sentiment e un produs finit zboară printre stele și supernove. luna mă sfătuiește să trăiesc intens să îmi las

stau de veghe în lanul de cuvinte au răsărit ideile trebuie să se coacă soarele mi-e alături cu razele sfinte cu mângâierea tandră pe spice se apleacă. nu e loc de minciună sau de ironie cu

poemul luminii l-am tatuat pe suflet să-mi țină de urât când am insomnie când șoapta nopții se transformă-n urlet când inima doare și trec prin agonie. poemul luminii este ca

plantez emoții dese ca o pădure să dăinuie pentru aducere aminte respir în voie aerul cu arome de mure romantismul verde îmi freamătă în minte. degete de ceață lasă semne pe geam iarna

nu am la nimeni nici o datorie dar totuși împart sufletul cu lumea stelele m-au umplut cu armonie și în iubire am atins culmea. împart cu păsările zborurile mele împart cu paradisul emoții

poeții mă inspiră să dau cu disperarea de pământ din cioburi de regrete și furie să fac un vitraliu să mai nasc un poem din sufletesc travaliu să nu îmi pierd puterea ca frunza în vânt. lacrimi

iubirile mele comori de diamant mă fac fiecare fericită bogată fiecare este triumf peste neant euforie pură de raze legată. iubirilor mele le-am inventat nume ca florile sădite într-un