FLOARE PETROV

melancolia zilei mă poartă prin parc lacul cu nuferi mă îndeamnă la vis imagini cu lebede în suflet încarc condeiul mă așteaptă la masa de scris. de-aș fi o lebădă duioasă grațioasă nu aș mai

mi-e dor să mai dansez în discotecă pop dance rock n roll și twist timpul nu mi-a pus pe fericire ipotecă nu vreau la bătrânețe un suflet trist. mi-e dor la terasă să beau o bere să stau la

moartea e aproape virușii sporesc fețe suferinde în spital privesc eu îmi fac la inimă o ecografie bate ca nebuna ca la sindrofie. veștile sunt triste covidul ucide jalea la morminte suspine

versul pasional ajunge la inima mea e plin internetul de poeți minunați curge talentul ca apa din cișmea curg emoțiile din artiști luminați. de vers înconjurată ating un extaz și timpul îmi

cândva călăream timpul ca pe un murg și culegeam impresii din sublimul astral sufletul meu era un fiu de demiurg dar am căzut din visul ancestral. am căzut din Eden ca Adam și Eva am mușcat și

Doamne Tu mă ridici din slăbiciune din decădere și din greșeală îmi dai siguranță cu o rugăciune și mă îndrepți spre lumea ideală. Doamne Tu mi-ai dat îngeri de veghe cu sfaturile cele mai

tapetează odaia lumina din lustră în vaza plutesc petale de nufăr în suflet rezonează iubirea ilustră rugăciunea serii nu mă lasă să sufăr. îngerii de veghe se roagă pentru mine în timp ce

înot cu delfinii în laguna albastră nu vreau să mă trezesc din visul exotic de acolo iubite e fericirea noastră când ne iubeam năvalnic cu simțul erotic. palmele tale calde ca niște meduze mi

oare nu e poezia una dintre minuni? urcă entuziasmul în cerul albastru îi face pe oameni mai veseli mai buni e un val de simțire prelinsă din astru. face spectacol în duet cu vioara lumina

dependentă de vers ca de aer mai scriu o pagină de veac bizar viața se înfășoară pe al slovei caier freamătă în acordurile unui cobzar. mănânc poezie pe pâinea de lumină și mi se pare dulce

zbor peste munții cu căciulă albă am timp să îmi exprim entuziasmul îmi scald regretul în rouă de nalbă așez în pagină misterul fantasmul. am timp să sper la zile mai bune am timp să iubesc

geme muntele cu coasta schilodită plânge pădurea la moarte osândită doina brazilor ucisă-i de topoare suspină văile cuprinse de teroare. se prăvălesc la vale valuri de noroi atunci când plouă

învăț abecedarul iubirii de semeni și fiecare literă visează o carte în oameni este hora flucșilor lumeni cum este viitorul ce-i va duce departe. exersez iertarea toată lumea greșește la

mă strecor abilă prin jungla umană dau la o parte hățișuri de invidii lumea cu șerpi și lupi lumea profană nu mă las rănită de tăioase perfidii. crinii mă înconjoară cu farmec divin grația lor

Luceafărul mă inspiră din eternul Eden cu lumina-i înțeleaptă noaptea îmi acoperă din mirarea mea lucidă mai răsare un catren iubirea sfântului astru e o capodoperă. Luceafărul mă cheamă la

mă plimb prin Univers în Carul Mare timpul se înfășoară pe fuioare de cântec ghiozdanul amintirilor duc în spinare regrete și eșecuri în bucăți le sfârtec. boabe de rouă culeg de la

sufăr ca tot omul nu fac excepție dar în suferință am găsit speranță învăț din greșeală și din decepție evoluez continuu cu siguranță. versul mă hrănește îmi este oază mă reculeg în el ca

îmbătrânesc și îmi e dor de tinerețea mea căci bătrânețea aduce mari probleme din trecut eu am rămas cu dragostea am ferit-o de năpaste și blesteme. am ghiocei în păr și cearcăne la

convoiul morții e adus de covid dar mi-am făcut asigurări de viață credință va învinge virusul perfid floarea speranței crește măreață. viața e o luptă cu mii de reprize dar iubirea îmi da

vocea ta iubite-i scurgere de izvor zâmbetul tău e furat dintr-o rază lângă tine pun la tristețe zăvor săruturile tale mă hrănesc ca o oază. în fiecare zi vreau să te simt aproape cuvinte

iubesc viața am credință mă rog cu speranța că totul va fi bine idealuri vise doruri scriu pe blog mă bucur de armonia zilelor senine. lumini mă încoronează cu o aureolă lucrez cu tot sufletul

roiuri roiuri temeri nu îmi dau pace mă răscolesc mă răsucesc mă amețesc încă nu e vremea să fac ce îmi place moartea-mi dă târcoale virușii sporesc. mă doare neputința nu am ce să fac puterea

gândurile mele bântuie prin noapte caută lumina și iubirea stelară chemările lunii le ascult în șoapte strălucirea ei devine tot mai clară. nu-i nici un obstacol să mă oprească să îmi urmez

sunt un foc de tabără printre poeți adesea mă aprind dintr-o scânteie mi-e drag să-i știu voioși și iubăreți emoții senzuale se scurg din condeie. nu mă stinge nici ploaia nici răul flăcări