FLOARE PETROV

cuvântul ca un arc multicolor vibrează urcând spre cerul albastru sublim se-ntoarce ca un bumerang în frază uneori lăcrimează în forul intim. în versul de iubire găsesc siguranță un romantism

cu pură fericire mă scufund în transă plăceri nocturne înalț spre lună am furat nectarul zeilor din ansă cu laurii olimpului îmi fac cunună. vreau să depășesc dureri anxietate să uit că spinii

slova mi-a creat frumoasă carieră și universul dragostei e fabulos în calea fericirii nu-i nici o barieră mă mulez pe timpul spectaculos. Venus mi-a tatuat profilul romantic chiar dacă-s

în fiecare zi petrec ore de studiu să dezleg mistere despre viață și moarte destinul meu sub cer e un preludiu al unui cântec care va ajunge departe. asimilez învățături din vastul

aș vrea să construiesc în jurul meu redute asprimea răutatea lumii să nu mă atingă să nu mai simt pustiul speranțelor pierdute turma amintirilor s-o ocrotesc în strungă. nu murdăresc cerul când

privesc cerul cum plânge peste oameni timpul acesta crud doare cu putere viruși perverși au pătruns în germeni și în fiecare clipă o viață piere. învăț ce e teama și mă frământ intens nu

mi-s dragi slovele ce devin bucurii să răsune în piept cordiale tandre în flux de speranțe cu tente azurii sculptate în ziduri pictate în cadre. versul mă întremează îmi dă energie cuvinte

sunt rudă cu stejarii din codrul de munte vântul adie-n mine ramuri verzi de poeme soarele cordial mă mângâie pe frunte razele topesc sub scoarță suspine blesteme. sunt soră a muntelui falnic

pe aripi de raze înalț sufletul meu cu o credință măreață ca un munte cu rugăciuni ardente l-ating pe Dumnezeu să simt și noaptea alinturi pe frunte. înalț spre cer o slovă de iubire și pentru

mă las hipnotizată de un magician mă duce în odaia cu multe oglinzi în fundal aud acorduri de muzician ca să estompeze tristeți de suferinzi. la umbra brazilor simt iar relaxare admir

mai e timp de iubit în plină toamnă și-aș vrea să mai trăiesc minuni o mie dar peste toate ploaia stă să cearnă și sufletul îmbracă ruginie ie. un cântec mi-este versul și suflarea și port

a venit toamna susurând în izvoare soarele blând mă mângâie pe tâmple târguri cu bucate mă-mbie cu savoare bucuriile zilei vin din lucruri simple. astăzi mă răsfăț cu pastramă și must ascult

raze mi-au tatuat pe inimă iubirea sublimă și mi-au sortit să mă-nfrățesc cu fluturi cu păsările care prin cântec mă animă cu arborii care în fața furtunii fac scuturi. crizanteme roz au

năluci de gânduri bântuie aiurea când dorul firav se frânge peste șoapte dar speranța inimii îngroapă securea iartă și uită că sunt bezne în noapte. timpul crizantemelor a revenit în

școala creștină formează Criști și deschide drumuri către lumină sfinții ne învață să nu fim triști să avem precum cerul o față senină. grădinile raiului împrăștie miresme mâini angelice ne

e toamnă în gânduri e toamnă în cuvânt emoții ruginii dau ultimul spectacol dansul prăbușirii sub rafale de vânt în fața morții nu-i nici un obstacol. dar oamenii petrec adunați în

poezia mă leagă de oameni de suflet mă leagă de natura cu păsări cântând sentimentul pur prinde aripi de sunet lumini îngerești se strecoară în gând. e toamnă îmbrăcată în galbenă ie sub pașii

chiar dacă mi-am pus sufletul pe tavă nu am cu nimeni nici un litigiu inima știe că ura e un fel de otravă în melodia ei găsesc refugiu. mă strecor în romanța caldă suavă cu versul mândru eu

nu sunt un visător ciudat absurd înșir pe firul vieții doruri ca mărgele ca un copil iubit prin viață zburd gânduri curate înalț către stele. norocul meu e versul mă mândresc cu el cu inima

ochii tăi iubite lumini cu ape line mă cheamă să mă oglindesc în ei în brațele tale drăgăstoase caline căsnicia noastră a căpătat temei. ia-mă de mâna și du-mă în extaz zâmbetul tău mereu îmi

e toamnă cu nopți palide și reci cu arborii acoperiți de brumă tu soare nostalgic prin mine treci să-ți plătesc tribut iubirea antumă. strivesc cu talpa blesteme păcate obosite gânduri ca

să nu-mi strivești lacrimile sub gene privește-mi versul ce mă ține trează pierdută în a nopților lungi trene mă simt o frunză galbenă care oftează. dar îmi simt sufletul atins de

cântecele vârstei și iubirii sunt scrise în sufletul meu îndrăgostit de vers sunt în voiaj prin lume pe drumuri permise Dumnezeu mă ocrotește de demon pervers. nu am cum să uit de vechile

pandemia generează criza mondială sunt afectate afaceri mari și mici suferința răscolește pacea primordială moartea lovește înarmată cu bici. Dumnezeul vieții este prea departe s-au înmulțit